Părinţi şi copiiCosmin St. Georgescu 23.02.2017

Într-un moment al vieţii lor, chiar şi atunci când greşesc şi sunt certaţi, copiii îşi domină părinţii. Au avantajul vârstei fragede, al anvergurii viitorului.

În dorinţa de a şi-i  apropia, părinţii le inventează copiilor greşeli pentru a-i cuceri prin iertare. Când copiii îşi dau seama de farsă şi nu  mai vor să fie iertaţi, începe drama.

Bunicii îşi iubesc mai mult nepoţii decât copiii fiindcă mai au odată ocazia să repete reproşurile ignorate de odrasle până la vârsta prezentă.

Îmi preţuiesc părinţii tocmai fiindcă ştiu că nu mai pot concepe un al doilea ca mine.

Părinţii, când îşi văd copii, rememorează fierbintele facerii lor. Din aceasta cauză evită să le spună cât de mult îi iubesc.

Să nu ne purtăm cu copiii prin prisma adulţilor, indiferent ce vor deveni…

Oricât ar fi de tentantă renaşterea, nu o accept decât din aceiaşi părinţi.

Părinţii sunt duri cu proprii copii fiindcă îşi dau seama că viaţa nu le mai oferă răgazul de a le explica totul pe îndelete.

A avea copii înseamnă a iubi cu folos.

Toţi copii se joacă de-a mama şi de-a tata, dar niciodată de-a divorţul.

Copiii ne seamănă atât de bine încât ne simţim vinovaţi că i-am făcut.

Cu timpul vârsta dintre noi şi părinţii noştri se reduce vizibil.

Părinţii sunt răspunzători de orice faptă a propriilor copii, indiferent de vârstă.

Dacă părinţii s-ar iubi prea mult, nu ar mai avea timp să îşi educe copiii.

Un copil dorit se naşte cu mult înainte ca mama lui să rămână însărcinată.

Mamă şi copil cu un mac, pictură de Frederick Richard Pickersgil (1820-1900)

De același autor