Lupta împotriva COVID-19Dr. Roxana Constantinescu 03.11.2020
Sistemul imunitar este un sistem complex, alcătuit din mai multe elemente,care prin buna lor funcționare asigură funcția imună a organismului. Imunitatea reprezintă totalitatea mecanismelor de apărare ale organismului împotriva agenților patogeni: viruși, bacterii, paraziți, astfel încât să se mențină sănătos și de a face diferența între celulele proprii (self) și cele străine (non-self). Acest sistem este reprezentat de o rețea complexă de celule și molecule care ne protejează de microorganisme și substanțe ”străine corpului” și ne împiedică să dezvoltăm boli. Rezistența organismului față de infecții se manifestă prin mijloace de apărare specifice și nespecifice.
Modalitățile de apărare nespecifice constituie rezistența naturală a organismului și este reprezentată de: 1.barierele mecanice (date de integritatea mucoaselor și epidermei); 2.barierele fizico-chimice realizate de aciditatea sucului gastric; 3.moleculele antibacteriene: imunoglobulinele și lizozimul; 4.tranzitul intestinal, fluxul secrețiilor bronșice și al urinei, contribuie continuu la eliminarea agenților infecțioși; 5.ingestia și distrugerea bacteriilor de către un anumit tip de leucocit-granulocitele pentru bacteriile care au depășit barierele cutanate și mucoase.
Modalitățile de apărare specifice, cunoscute și sub numele de imunitate dobândită, se dezvoltă în timpul vieții ca urmare a unui proces secvențial denumit răspuns imun. Organismul uman intră în contact cu mulți germeni și se îmbolnăvește când agentul patogen găsește o cale deschisă (poarta de intrare) sau când organismului îi lipsesc factorii de apărare. Germenii pătrunși în organism pot rămâne la poarta de intrare unde se multiplică și pot elibera pe cale sanguină, limfatică sau nervoasă, toxinele pe care le produc sau pot migra la distanță.Virusurile sunt responsabile de un spectru larg de afecțiuni de la guturaiul simplu la infecțiile cu virus HIV care compromit imunitatea prin distrugerea limfocitelor T4(CD4+). Se estimează peste 400 de virusuri distincte care infectează omul, iar tabloul clinic,epidemiologic și patogenic al infecțiilor virale este foarte variat.
Ce știm despre virusul SARS CoV-2? Face parte din Familia Coronaviridae. Sunt șapte coronavirusuri cu transmitere de la om la om, dar numai trei sunt mortale SARS, MERS și SARS CoV-2.Coronavirusurile au o formă variabilă, sferică sau ovoidală, pleomorfă, diametrul de 120-160nm, având un înveliș extern pe care se află niște proeminențe glicoproteice, numite spiculi (peplomere), foarte lungi (24nm), pedunculate, cu extremități rotunjite, bulboase, aranjate asfel încât la microscopul electronic dau aspectul de coroană solară. Spiculii au rolul de a se lega de receptorii celulari, favorizând infecția celulelor susceptibile.Virionul este corpusculul elementar sau viral și reprezintă unitatea virală infecțioasă intactă, inertă în afara celulei gazdă. Genomul constă într-o singură moleculă lineară de ARN, monocatenară, de sens pozitiv, care are 25-33kb, fiind cel mai mare ARN viral cunoscut. ARN este infecțios, servește ca genom și ca ARNm viral. S-a observat că proteina structurală a spiculilor (glicoproteina S) este o țintă cu rol în răspunsul imun la om. Spiculii de SARS CoV-2 permit virusului să intre în celulele gazdă prin intermediul receptorului enzimei de conversie a angiotensinei (ACE2), prezent în celulele pulmonare. Timpul dintre expunerea virală inițială și debutul simptomelor este cunoscut sub numele de perioada de incubație. Pentru COVID-19, perioada medie de incubație a fost raportată de 5-6 zile. Studiile sugerează o variație considerabilă a timpului de incubație de la 3 zile post-expunere sau până la 30 zile după expunere.
Factorii care influențează negativ imunitatea sunt reprezentați de: stilul de viață sedentar, stresul, fumatul, dieta predominantă în grăsimi saturate, sare și zahăr, consumul de alcool, lipsa somnului, anumite medicamente, în special corticoizii și antiacidele gastrice. Semnele principale care indică un sistem imunitar slăbit sunt: oboseala, apatia, infecțiile repetate (virozele repetate, infecții urinare frecvente, episoadele de herpes), reacțiile alergice, diareea cronică, cefaleea frecventă.
Recomandări privind întărirea imunității:
1.Igiena personală strictă: Spălatul frecvent pe mâini, conform statisticilor oficiale, este responsabil de reducerea cu 58% a diareelor infecțioase
2.Evitarea persoanelor bolnave de infecții acute;
3.dezinfectarea suprafețelor, mânerelor, telecomenzilor și tastaturilor. 4.Ținerea stresului sub control;
5.Dieta sănătoasă și echilibrată;
6.Exerciții fizice regulate;
7.Respectarea orelor de odihnă;
8.În schema de tratament pentru covid-19 sunt recomandate: suplimentele de minerale: seleniu și zinc, dar și suplimentele de vitamine de tipul C, D3, care conferă organismului suportul de luptă împotriva agresiunii virale. De asemenea se recomandă administrarea unui antibiotic pentru prevenirea unei co-infecții cu bacterii patogene suprapuse pe infecția cu covid-19. Nu sunt de neglijat nici antitermicele, antialergicele, antitusivele, care completează schema terapeutică. Terapia antivirală nouă care constă în administrarea de remdesevir este indicată în complicațiile severe de tipul pneumoniei cu SARS CoV-2 .
Imunitatea este un sistem complex care poate fi îmbunătățit de-a lungul vieții dacă vom ține cont de factorii menționați mai sus și dacă vom menține echilibrul în tot ceea ce facem.