O linguriță de sănătateDr. Roxana Constantinescu 24.09.2019
Din nou despre ”Hrana zeilor”
Mierea de albine nu are numai calităţi nutritive, ci în urma studiilor s-a demonstrat că are şi o acţiune terapeutică eficientă ce se exercită atât asupra afecţiunilor digestive, cât şi în afecţiunile hepato-biliare, cardio-vasculare, respiratorii, afecţiuni ale sistemului nervos, ale aparatului urinar, în bolile de nutriţie şi cele infecţioase, în afecţiuni sanguine şi în cele cutanate. Cu toate calităţile sale preţioase, mierea are şi contraindicaţii pentru pacienţii care suferă de diabet zaharat, tulburări glicoregulatorii, insuficienţă pancreatică exocrină, obezitate, precum şi de tulburări alergice. Mierea are o putere de îndulcire mult mai mare decât zahărul şi se absoarbe mai repede în sânge, spre deosebire de zahăr. Are un indice glicemic mai mare (150) decât zahărul (90), aşa că mierea provoacă o descărcare mai mare de insulină din pancreas. Din punct de vedere energetic, mierea are mai puţine calorii faţă de zahăr: 3cal/g versus 4cal/g, dar diferenţa este compensată şi de consistenţa mierii, ea fiind mult mai densă şi mai grea decât zahărul.
Indicaţiile terapeutice ale mierii sunt:
1.amestecul în cantităţi egale de suc de ghimbir şi miere este un bun expectorant;
2.mierea ajută la tratarea răcelilor, tusei, durerilor în gât şi secreţiilor nazale;
3.pentru tratarea astmului bronsic se amestecă o jumătate de gram de piper negru cu un amestec de miere şi ghimbir, se va bea de câteva ori pe zi;
4.mierea poate calma şi vindeca aftele bucale;
5.un bol de ovăz cu o lingură de miere poate calma nervii;
6.este ideală pentru calmarea emoţiilor şi a stresului pre-examen;
7.are efect hidratant şi poate fi folosită pentru sănătatea pielii ca mască naturală revitalizantă;
8.pentru îmbunătăţirea vederii se amestecă miere cu suc de morcovi, se consumă cu o oră înainte de masă, dimineaţa;
9.pentru purificarea sângelui se va consuma zilnic amestecul dintre un pahar de apă caldă, 1-2 linguri de miere şi o linguriţă de suc de lămâie;
10.stimulează întregul sistem imunitar;
Mierea este un remediu universal şi un tratament natural cu efecte miraculoase care poate întreţine armonia în organism, dar trebuie întotdeauna consumată cu măsură, strict pentru gust, nu ca aliment de bază.