Postul Crăciunului - postul bucurieiDr. Roxana Constantinescu 15.01.2020
Postul Crăciunului este unul dintre cele patru posturi de mai multe zile din timpul anului bisericesc. Este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil. Durata Postului a fost stabilită în anul 1166 la Sinodul de la Constantinopol, ținut sub președinția Patriarhului Luca Hrisoveghi.
Suntem chemați să postim pentru a ne bucura deplin de sărbătoarea Nașterii Domnului. Sfinții Părinți întotdeauna ne-au atras atenția că dacă vom dedica mai mult timp pentru pregătirea bucatelor decât pentru rugăciune, e semn că suntem săpâniți de pofte și plăceri. Iar satisfacerea lăcomiei pântecelui dă naștere altor patimi. Din acest motiv, în orice post ne-am afla, să nu căutăm niciodată mâncăruri deosebite și nici să ne ridicăm sătui de la masă. În vechime, nu toți creștinii posteau în același mod și același număr de zile, unii țineau un post aspru, alții mai ușor, iar unele persoane posteau numai șapte zile, în vreme ce alții șase săptămâni. Astăzi, oamenii sunt preocupați intens să găsească rețete de post cât mai multe și cât mai variate, semn că omul nu mai vede din el decât trupul. Uităm un lucru esențial: că suntem chemați să postim nu numai de bucate, ci și de păcate. Există mai multă preocupare pentru îndelungata pregătire a mâncărurilor decât pentru ștergerea din inimă a cuvintelor și a faptelor care ne-au tulburat. Nu este nimic rău în a-i împărtăși aproapelui o rețetă de post, după cum nu este rău să mănânci, însă atunci când la finalul postului rămâi doar cu o rețetă de post mai degrabă ești păgubit decât câștigat. Postul Crăciunului nu are menirea de a face din noi bucătari, ci de a ne curăți de patimi. A nu mânca mult dar a râvni la mâncăruri rafinate, e semn că firea omului e îmbolnăvită. Trupul prosperă în măsura în care sufletul slăbește și sufletul prosperă în măsura în care trupul slăbește. Postul restaurează aici și acum starea în care se afla Adam înainte de căderea în păcat: era vegetarian și nu era rob nevoilor trupului. Dar nu doar prin restrângerea cantitativă a hranei și prin abținerea de la anumite categorii de alimente se obține tămăduirea firii omenești. Căci nu e nici un câștig să știm că unii au postit săptămâni întregi, dar au refuzat să ierte și să le vorbească semenilor cu care s-au certat. Așadar, a reuși să ai parte de o mâncare rafinată în post nu înseamnă altceva decât să cauți satisfacerea poftelor și plăcerilor legate de mâncare. Asta înseamnă să prețuiești mai mult darurile din creație și mai puțin sau chiar deloc Creatorul. Și așa repetăm greșeala lui Adam și a Evei. În timpul Postului nu suntem chemați să reducem hrana de dulce și să punem în locul ei cât mai multe produse de post. Scopul Postului nu este să ne înfrânăm de la anumite bucate de dulce pentru a ne sătura cu unele de post.
Postul nu trebuie să se rezume la a schimba felurile de mâncare, ci trebuie să aducă schimbarea mentalității, a intențiilor, a atitudinilor, a relațiilor noastre cu Dumnezeu, cu semenii și cu lumea materială. Biserica nu recomandă niciodată extremele. Din acest motiv, având în vedere că în această perioadă a postului lipsesc legumele și fructele proaspete, ea îi oferă omului ca binecuvântare un post mediu ca asprime, cu mai multe zile în care se poate mânca pește. Postul Crăciunului, specific anotimpului rece, pregătește organismul și pentru intrarea în iarnă, ținând cont de încărcătura alimentară specifică sfârșitului de an, dar și de sedentarism și de temperaturile scăzute care favorizează îmbolnăvirile. Prin urmare, Biserica urmărește prin aceste dezlegări la pește înduhovnicirea trupului și nu la mortificarea lui. Biserica știe că excesul aduce întotdeauna cădere, de aceea ea recomandă calea de mijloc ca mod de viețuire. Să ținem seamă de faptul că bucuria Crăciunului nu trebuie căutată în magazine, ci în Biserică. Or, aici, această bucurie începe, paradoxal, prin post. Crăciunul magazinelor este unul extrem de ofertant, în timp ce în Biserică Nașterea Domnului se cere întâmpinată prin tăierea voii și asceză, lucru greu acceptat de omul contemporan.
Prin post, prin limitarea cantității de hrană precum și a plăcerilor, credinciosul se împotrivește legii păcatului și Îl introduce pe Dumnezeu în viața sa. Își dorește ca nimic să nu mai fie fără voia Sa. Iar această dorință aduce adevărata odihnă. Din contră, confortul material provoacă paralizie spirituală. Îl ține pe om prizonier cotidianului și când este strigat de Creator, omul nu mai poate răspunde decât sub această formă: „Sunt gol și m-am ascuns!”. Postul adevărat reprezintă o cale spre desăvârșirea sufletului prin progresul în virtute, iar ca act de cult înseamnă jertfă de evlavie, căință și supunere față de Dumnezeu, tinzând la stabilirea unui echilibru lăuntric, în care spiritul să domine viața omului.