„Cuvânt bun răspuns-a inima mea; grăi-voi cântarea mea Împăratului!” (Ps. 44, 1)

AscultareaMonahia Zosima 27.10.2016

Tot mă frământ cu mintea, a mirare,

S-o fac să înțeleagă ce-i aia ascultare.

O fi părut lucrare, ca timpul să se scurgă,

Urâtul, akedia și gândul rău alungă?

O trecere de vreme, cu rosturi neștiute,

Sau rânduieli ascunse, de stareți petrecute?

Mă așezai în mine, de vorbă cu tăcerea,

Și-n plâns ascuns privirii, pornii răstălmăcirea:

O ascultare falsă și chiar slugărnicie,

E fapta săvârșită de frică, și-i robie.

Nu seamănă în suflet, nici urmă de virtute,

Acel ce doar cuvântul, de formă vrea s-asculte.

Mai e o ascultare cu gând de răsplătire,

Ce naște-n suflet aspru, cuvinte de cârtire,

Când o dorință 'naltă sau una chiar mai mică,

N-aduce acelui suflet, la bun sfârșit nimică.

Deci, ce e ascultarea, ades de sfinți cântată?

– Fecioară prea frumoasă, virtute avântată.

Ea se supune-n toate cu drag și cu dorință,

Se-amestecă-n durere și-n multa nevoință,

Oriunde ai trimite-o, ea spune: ,,DA" și crede

Că oricine-o trimite, ea nu se poate pierde.

De-și termină lucrarea, n-așteaptă cu trufie,

Să i se-aducă lauzi, căci sfânta bucurie

E răsplătirea-n toate, și-n inima ei dragă,

Cu o iubire sfântă, primește-o lume-ntreagă.

Desculță de gândire ce-nșeală mintea slabă,

Virtutea ascultării, la tot ce-i rău e oarbă.
S-aprinde-n orice clipă și cu rănire sfântă,

Când fratele de-alături, lovit e-acum pe tâmplă.

Își împletește părul din simple rugi fierbinți,

Smerită își ascunde dorințe, rugăminți,

Oricine o dorește, s-o cheme-n orice clipă,

Ea vine și-i aduce, din zborul ei, aripă.

De același autor