Cuie și spiniZosima Macarie 12.05.2019
E zvon în țară cum într-o cetate,
Se-ncununează astăzi împărat.
Și vin de prin orașe, de prin sate,
Boieri și fii de nobil, de argat.
Se-ngrămădesc în cete,
Vrând aproape
Să se întâmple ca să vadă.
Vorbesc în van și mișcă des din pleoape.
Mulțime grea, mulțime gloată.
Uimiți privesc spre înălțime:
În loc de tron, domnește Cruce grea,
Înțepenită într-o stâncă goală…
Pământ pustiu, pământ de Golgota,
Iar împăratul lor e plin de sânge,
E gol de mantie, porfiră și vison.
Din ochii mari nu lacrimi curg, ci sânge,
Pentru întregul neam ce nu-L vrea Domn.
Şi cuie mari, piroane bat călăii
În palmele ce-mbrățișează-un dor,
Se clatină pământul și dulăii
Ce veșnici parcă-s, nu mai mor —
”El este Omul”, El e Împăratul,
Străinul Domn, străin printre străini,
Hristos Iisus arată azi palatul,
Clădit de noi, din cuie și din spini.