DISCREŢIA LUI DUMNEZEUCarmen Elena Toader 30.07.2021
"Dumnezeu doarme în piatră, respiră în plante, visează în animale şi se trezeşte în om."
Într-una din zile am văzut rândurile de mai sus, cu autor necunoscut, care mi-au inspirat titlul acestui articol. Cuvintele mi-au umplut deodată sufletul de bucuria vieţuirii în lumea plină de tainele Dumnezeului nostru nevăzut, dar atât de vizibil celor care privesc cu inima, celor care se lasă pătrunşi, mângâiaţi şi binecuvântaţi de iubirea blândă a infinitului nostru Creator, Împărat al cerului şi al pământului, Rege al universului şi în acelaşi timp smerit ca ecoul unei bătăi de inimă în pieptul unei tăceri.
”Vorbiți-mi despre Dumnezeu!”
Într-o zi mă voi ridica din lut şi din patimi şi voi pleca acolo unde cântă crinul şi înfloreşte ciocârlia. Unde a avea este a fi şi a iubi este totul.
Doamne, oare Te aştept de-o viaţă sau de-o clipă? Mi-e totuna.
Într-o zi mă voi preface într-un colb de cuvinte şi mă voi risipi în Tine, regăsindu-mă fericită pe vecie. În sfârşit fericită.
I-am cerut apei să îmi vorbească despre Dumnezeu şi am simţit pe obraji răcoarea unei ploi line de vară. M-am pierdut în jocul frenetic al mărilor de smarald şi azur, topindu-mă în neaua norilor şi în cristalul valurilor cu profunzimi de lumină. Roua mi s-a prelins în vise ca o boare de îngeri grăbiţi căzuţi din stele direct în grădina mea cu maci sângerii şi buburuze de foc.
I-am cerut vântului să îmi vorbească despre Dumnezeu şi am auzit foşnetul pădurii concertând în amfiteatrele de nestemate ale munţilor. Am rămas mută de uimire în faţa viersurilor nemaiîntâlnite ale privighetorilor plânse de zefir în pocalul de purpură al asfinţitului.
I-am cerut cerului să îmi vorbească despre Dumnezeu şi m-am trezit învăluită în brâie de curcubee în timp ce pluteam peste nouri de margarete pictaţi în forme de serafimi şi castele de poveste. M-am ridicat pe vârfuri şi am atins luna de o eleganţă clasică agăţată printre stele de nişte franjuri de mărgean. Atunci le-am cerut stelelor să îmi vorbească despre Dumnezeu şi felinarele lor mi-au luminat noaptea sufletului într-o simfonie de licurici. Balada lor se auzea stins pe aripa unui pescăruş ostenit aruncat în abis de preaplinul unei seri de mai.
Veșnicia palpabilă
Dacă am privi mai atent marea de culori, forme şi miresme din jurul nostru am înţelege cât de discret este Dumnezeu. Cum împlineşte pe loc visele şi dorinţele noastre cele mai simple şi mai desăvârşite.
Îmi doream să plonjez fără griji într-un lan de maci înroşiţi în sângele Mielului. Şi nici nu am apucat să îmi doresc, că am găsit în mijlocul curţii cel mai frumos mac răsărit printre pietre care parcă purta în el toate petalele din potirele lumii. Parca sintetiza toate câmpurile înroşite de patimi din visele mele...
Apoi am admirat jocul tainic al grădinii - florile şi păsările parcă se jucau de-a v-aţi ascunselea în magia ploii, melcii cu case de lut parcă înveşnicit sorbeau toate tăcerile şi lacrimile pământului, mierlele se întreceau în psalmodieri şi sonete şi fluturi de acuarelă sărutau cu nesaţ trandafirii, crinii şi florile de tei. Teii ne dau convingerea că veşnicia este palpabilă. Ei ne poartă în lumea copilăriei şi ne transpun în acel univers în care totul este doar o colindă.
Ploaie de miracole
Doamne, cât de minunată este casa Ta printre ramuri de tei înflorit! Câtă bucurie în parfumul îmbătător al acestor flori de opal!
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că Eşti şi pentru că sunt! Pentru că sunt prin Tine, Dumnezeule discret al sufletului meu! De o discreţie care a spart piatra morţii transformând-o într-o ploaie de miracole, care a păşit pe valuri ca pe o pajişte înflorită, care a plâns neputinţa noastră şi a ţintuit-o pe Cruce, transfigurând-o. Doamne, fă-mă potir sângelui Tău şi ochi lacrimilor Tale, frământă-mă ca pe bobul de grâu şi fă-mă pâine de mântuire!