GelozieZosima Macarie 28.06.2019
Trăia singur în muntele sihastru
Înconjurat de vietăți cu multe nume,
Desprins definitiv din astă lume.
Se îmbrăca în cer și în albastru.
Chema pe nume șoimii și mistreții,
Se întrecea cu avve-n nevoințe,
Căta adâncă umilință,
Purta pe umeri tot ce-au zis profeții.
Nicio poruncă nu lăsa să scape,
Ci doar tăcerea potolea dorința,
Se prăbușea în hăuri de credință,
Cu mâini de lut mormânt avea să sape.
Credea că-i singurul cu rugăciune sacră,
Când tot privind mestecenii-n lumină,
Covor de cintezoi, fără vreo vină,
Cântau neobosit doxologii și slave.
Învins de triluri și cântări străine
Și-a plâns cu gelozie durerea singurată,
Strigând sopranelor înaripate:
”Ia mai tăceți odată!”