În briza DuhuluiCarmen Elena Toader 24.06.2022
”Doamne, fii Răsăritul și Apusul vieții mele!”
De mic copil mi-a plăcut să admir cerul cu nesfârşitele lui întinderi albastre, puzderia de stele aurii, luna îngălbenită de vremuri, soarele ca un potir de opal.
Cerul care ne cuprinde
Cerul se oglindeşte atât de fidel în ape, în suflet, în amintiri. Cerul ne cuprinde şi ne copleşeşte, ne bucură şi ne uimeşte. El naşte norii şi ploile, odihneşte zborul atâtor mii de păsări în călătoria lor spre lumină. Cerul este un ocean încremenit în veşnicie care din când în când îşi plânge preaplinul în elegia unui picur de lumină. Şi nu în ultimul rând este scaunul etern al Treimii. Prima noastră dragoste şi ultima lacrimă de pocăinţă. Început şi sfârşit... Parfum de tei şi sărutul zărilor...
Cel mai mult îmi plac apusurile. Am citit undeva o cugetare care mi-a pătruns în inimă: "Aş vrea ca moartea mea să fie ca un apus de soare". Apusul, cu nuanţele lui aproape ireale, în tonuri de roşu, roz, gri, galben, portocaliu, ascunde în el pastelurile răsăritului.
La fel Hristos, soarele dreptăţii, colorează creaţia în razele Învierii, dând un sens morţii aparent absurde: viaţa veşnică. Aş vrea să fiu apusul care închide dimineaţa Învierii. Sau cel de la sfârşitul lumii, în care se vor topi toate nedreptăţile şi durerile omenirii. Sau apusul unui răsărit ca o bătaie de aripă... de înger... de fluture...
Pe curcubeie de psaltire
Oare cum ar fi universul în culorile apusului? O galaxie de miracole... O tăcere fără de început şi fără de sfârşit... O simfonie de nuanţe şi de plutiri...
Doamne, fii răsăritul şi apusul vieţii mele! Doamne, slava Ta să lumineze sufletul şi gândul meu ca o rapsodie din amurgul sfinţilor... Doamne, rugăciunile mele de ceară, de tină, de aer, să umple ziua cea neînserată a mântuirii Tale... Stăpâne ceresc, mângâie pleoapele mele ostenite de povara zilei înainte să vină noaptea cea fără de răspuns.
Doamne, fă-mă leagăn de raze în crepusculul zărilor ca să străbat cerurile cu nemurirea Ta... La poalele crucii Tale ajută-mi să îmi recompun asfinţitul fiinţei ca într-o mărgea fină de lumini şi umbre... Dă-mi picur din harul Tău ca să mor cu Tine şi să înviez cu Tine şi să mă înalţ la ceruri gustând din peştele cel veşnic şi din fagurele de miere al Raiului...călcând cu sfială pe curcubeie de psaltire...
Şi când totul va fi cer nou şi pământ nou păşeşte, Doamne, alături de mine prin tainica grădină a împărăţiei... dar nu înainte ca eu să trec prin moarte ca printr-un apus de soare la malul mării... în gângurit de pescăruşi, în briza Duhului, cu binecuvântarea Tatălui şi împlinirea Fiului...