ÎnchinândMihaela Aionesei 03.01.2022

Iată, Dumnezeu stă pe fruntea

unui prunc

ca un fluture de noapte și oftează.

Felinarele se tem să clipească

apele nu mai au somn

umbrele se chircesc

aerul învârte roata

fiarele ca și mormintele

se înmulțesc amețitor

în nevăzul tuturor.

În zori nu se mai vede soarele

de atâtea țarcuri și de atâta vaiet.

Dumnezeu pe fruntea unui prunc

pictează.

Un bob neghină a scos lumea din rutină

normalul s-a răsturnat cu susul în jos

toate sunt cu dus-întors

tălmăcite/ răstălmăcite

de noii prezicători:unii contra alții pro.

Din nările umflate ale dihoniei

ies la înaintare oameni lup

oameni miei

oameni plini

ori lepădați de sine.

Pe străzi o mulțime de cruci

și măști umblătoare

de nici nu mai știm

cine și ce este fiecare…

E joi douăzeci și cinci noiembrie

an două mii douăzeci și unu

iureșul morții se aude

în fiecare din noi.

S-aprindem lumini în suflet

nu pe pământ

să știe unde să coboare

Pruncul Sfânt.