IsihieZosima Macarie 28.09.2017
Ce zgomot e-afară, ce larmă de iad.
Se sparg figurine din cel mai fin jad,
Cuvinte se-aruncă ca pietrele-n geamuri,
Dovezi de dreptate ne bagă-n spitaluri.
Și parcă se țipă, cu tonuri asprite,
Priviri ce îngheață, priviri răzvrătite,
Cu toții dansează, în horă, nebunii,
Strivind între buze, neliniștea lumii.
Dar, Doamne, câte boabe se cer numărate,
Ca vorba subțire, în noi să se-arate,
Și cât potop de lacrimi se cere vărsat,
Să se prefacă-n cenușă-al urii păcat.
De unde, Iisuse, să cumpărăm tămâie,
S-aprindem astă seară, ca pacea să rămâie,
Și ce cântare dragă vom da în schimbul ei,
Suntem, o știi prea bine, năvalnici și mișei.
Aș vrea să-ți pot promite, dar eu sunt doar țărână,
Și-n tot și-n toate mereu am câte-o vină,
Te rog cu durere, din inima frântă,
Revarsă în lume, liniștea Ta sfântă.