”Îţi mulţumesc, Doamne, că sunt copilul Tău!”Carmen Elena Toader 03.10.2022
Într-o zi însorită de toamnă, plimbându-mă fără direcţie şi ancorată în amintiri, am observat o familie cu un copilaş. Câtă grijă, câtă dragoste! O treime răstignită în simplitatea iubirii reflectând Treimea cea Sfântă şi fără de sfârşit în veşnicia acestei iubirii. În acea clipă ruptă parcă din conştiinţa dumnezeirii am realizat ce înseamnă să fii copilul lui Dumnezeu şi m-am simţit privilegiată. Şi atât de fericită!
Nemurire într-un strop de lut
Noi trecem prin viaţă atât de trişti, de nemulţumitori, căutând comori din fum şi averi din nisip. În timp ce Cerul întreg ne mângâie zilnic cu psalmodierea vântului, cu parfumul florilor, cu razele blânde ale soarelui de miere, cu ploi line şi muzicale ce îmbrăţişează pământul ca un geamăt de toacă.
Tatăl Ceresc ne bucură în fiecare an cu primăveri înflorite şi pline de trilurile păsărilor, Fiul ne umple câmpiile verii cu macii jertfei Sale sângerii, Duhul Sfânt binecuvintează spicele şi podgoriile toamnei, care devin pâine şi vin, trup şi sânge, nemurire într-un strop de lut.
Şi peste toate se aşterne iarna: tăcere, alb, somn, pregătire pentru Marele Prunc care va deveni fratele nostru din cer şi din noi. Crăciunul este ziua în care noi ne facem iesle pentru Cel care îşi va crucifica iubirea fraternă şi paternă pentru noi. Atunci realizăm că viaţa noastră este atât de fragilă, ca un globuleţ colorat cu scânteieri uneori înşelătoare. Dar simţim şi atingerea îngerilor care ne ţin în palmele lor şi ne învelesc în aripi de lumină.
”Cât de minunat este să fiu oaspetele Tău!”
Acatistul de mulţumire "Slavă lui Dumnezeu pentru toate" a rezonat dintotdeauna cu sufletul meu la un nivel nebănuit. "Cerul ca un potir albastru şi adânc" picură clipă de clipă în inima mea fulgi de speranţă şi de minunare. "Foşnetul plin de pace al pădurii" leagănă sufletul şi aminteşte parcă de vremuri cu prinţi şi poveşti rupte din uimire.
Doamne, mă simt ca un Mic Prinţ pe un colţ ascuns, dar strălucitor, de stea, veghind asupra trandafirului ce îmi înfloreşte în vene tainic şi fără de răspunsuri. Şi acolo, în pustiul lumii dezlănţuite Te caut, Te chem, Te strig, Te cuprind în mine şi mă las pătruns de Tine şi de farmecul Tău de dincolo de cuvinte, de ani, de ere, de viaţă şi de moarte.
Vino, Doamne!
Tată din Rai, pictează apusul în sufletul meu şi lasă-mă să îmi doinesc dorul de înălţimi pe un nor de zăpadă! Deschide braţele şi pierde-mă în Tine! Căci Tu eşti slava cântecului meu de lebădă, Tu mă pierzi pentru a mă regăsi în sfinţenie, mă strecori pe luntrea de vise ce pluteşte spre lună.
Vino, Doamne, ca să dai somn nesomnului meu, sens lipsei mele de sens și micimii mele! Vino, ploaie de stele, adiere lină, viers de ciocârlie pe crengi de mărgean! Vino, floare neveştejită, mireasmă de smirnă şi tămâie, alfa şi omega a lacrimilor lumii!
Vino, Tată din cer, ca să fii tatăl inimii mele! Îţi mulţumesc, Doamne, că sunt copilul Tău!