Iubirea a muritZosima Macarie 02.11.2018
Trăim o vreme, când iubirea moare,
Se stinge-ncet, privind în zare,
Cum s-a-mpărțit mereu fără cruțare?
Priviți, prieteni, cum iubirea moare.
A început să-și taie fără milă soarta,
Și a deschis durerii sângerate, poarta.
A plâns pe vetre, nepăsarea, ura,
A înghițit la mese mari, minciuna.
În mantii mov și-a căutat speranțe,
Dar alungată, a visat vacanțe.
Lovită crunt de zâmbete artiste,
Și-a plâns în colț durerea în batiste.
Sătulă de sintagme profanate,
Și-a petrecut singurătatea-n noapte.
Nu e ciudat cum ceea ce se-mparte,
Rămâne singură, vorbindu-ți printre șoapte?
A mai rămas o vreme pe bordură,
Cu mâna-ntinsă, iar cerșind o mână.
Dar, vai, o, trecători ai lumii noastre,
Ce căutați iubiri în flori de glastre,
A voastre mâini, nesincere, meschine,
Se-ascund mereu în buzunările vecine.
Și veacul s-a gătat, e pe sfârșite,
Cărările se-ncurcă-s încâlcite.
Vecinul nu mai e vecin decât cu sine.
Iubirea a murit! Iubirea nu mai vine!