LibertateZosima Macarie 07.02.2019
Un gând repetitiv îmi sună-n minte,
Îmi cântă surd aducerea aminte
O cină sfântă, caldă, dureroasă...
Prieten drag cu cei iubiți la masă.
Te-ai împărțit atunci la toți, Iubire,
La fiecare, fără părtinire,
Și i-ai privit pe toți cu sfâșiere...
Știai că unul dintre ei va piere!
Cu îndrăzneală mâna și-a întins cu Tine,
Deși în cuget avea gândiri străine.
Tu îi știai dorința pe de rost,
Dar l-ai lăsat să fie tot ce-a fost.
Nu l-ai oprit, n-ai dezvelit trădarea,
În libertate i-ai lăsat chemarea.
Și totuși gând de taină mă apasă...
Cum l-ai împărtășit la Sfânta Masă,
Când mâna lui strângea în palmă-arginții?
Cum l-ai primit la masă cu toți Sfinții?
O, Doamne, și cel mai greu îmi pare,
Că l-ai trimis la a Ta trădare.
Și ,,Du-te!", i-ai șoptit în libertate,
,,Și fă ce-ai de făcut...", iubite frate.
Iubirea Ta, dumnezeiesc de mare,
Îmi pune semn de mare întrebare.
Cum lași pe om atât de liber oare,
Încât să-și afle iadul sub picioare?
Și cum de poți răbda, o, Bunătate,
Atâta neiubire, atâta nedreptate?
În mâna noastră Tu ne lași voința
De-a Te iubi sau de-a-Ți huli credința.
Iar ochiul Tău dumnezeiesc de clar
Privește-n noi din Sfântul Tău Altar
Și plânge-alegerile noastre egoiste.
Închide pleoapa! Inimile-s triste...