„Cuvânt bun răspuns-a inima mea; grăi-voi cântarea mea Împăratului!” (Ps. 44, 1)

MărturisireMonahia Zosima 06.08.2016

Crenguțe mici, uscate, se rup sub pașii grei,
Îmi pare că pădurea m-alungă, mă zorește,
Mă-nconjur cu metanii, tristețea-n mine crește,
În cruce atârnată, îmi văd tâlharii mei.

 

confession

Îmi plec privirea plânsă – și-năbușesc durerea,
Toți lupii din pădure îmi urlă neputința,
Și stropi de rugăciune îmi scoală conștiința,
Încerc s-alung din cuget păcatul și plăcerea.
În vârful de colină, urc cu amară soartă,
Preabunul meu duhovnic își poartă părul nins,
Și sub privirea dulce ce mângâia un vis,
Se ascunde o durere, din lume adunată.
Încep îngenunchere și-nșiruire clară,
Din ochi mi se scurg lacrimi și frântă mă găsesc,
Îmi simt basmaua strânsă, regretele sporesc,
Și tot vorbindu-mi vina, mi se făcuse seară.
Din barba-i argintie, lumini de bucurie,
Împrăștie-n privire, părintele meu drag,
Și în smerită stare, îmi calcă mândru-mi prag.
Cât de frumos îmi pare! O lume vreau să știe...
Când inima gătit-a, gunoaiele să-și verse,
O mână caldă, bună, pe creștet o presimt,
Și sfânta dezlegare, îmi încălzește gând,
Ce-n dor de rai pornește, bun început să țese.
Acolo-n sfântă ușă îmi simt nemărginirea,
Și punte mi se face prin fir de-epitrahil,
E-o sfântă înviere, un nesfârșit april,
Când Domnul îmi primește la cer mărturisirea.

De același autor