ȊNVIEREA ARE PARFUM DE ZARZĂRCarmen Elena Toader 27.04.2023
”Un axis mundi ce ne poartă aievea spre Raiul primăvăratic”
Aşa cum albina se înalţă spre cupola înflorită a pomilor rupţi parcă din Rai pentru o înveşnicită clipă primăvăratică, purtând cu ea nectarul şi parfumul florilor, tot astfel sufletul tânjeşte să urce ca un fulger de bucurie, împodobit cu veşmântul de lumina şi har al virtuţilor, spre tainica lume a Ȋnvierii de dincolo de braţele pomului vieţii, Crucea de viaţă dătătoare.
Petale, zâmbete și lacrimi
Dacă Ȋnvierea ar avea parfum, bănuiesc că ar mirosi a zarzăr. Altfel de ce zarzării sunt primii care înfloresc şi umplu lumea de mireasmă şi culoare? Este o pregustare tainică a Raiului, o reminescenţă a jocului îngerilor în jurul Maicii Domnului, un imn al Buneivestiri.
Nu sunt vrednică de Rai, dar dacă Domnul s-ar milostivi de mine în marea Sa bunătate, nu mi-aş dori decât un zarzăr înflorit pentru totdeauna, doar pentru mine, undeva într-un colţişor de Eden. Fiecare floare apărută pe crengile lui este un zâmbet, fiecare petală căzută, o lacrimă.
Axis mundi între blocuri
Am dezvoltat o relaţie specială cu zarzărul sufletului meu, de care îmi umplu simţurile în fiecare primăvară. Emoţie, puritate, gingăşie. Un axis mundi ce ne poartă aievea spre Raiul primăvăratic, o inimă ce bate parcă în inima cerului.
Zarzărul meu, nins cu vise, a înflorit în ziua Buneivestiri, acoperind Fecioara Preacurată, protector şi minunat, sub o cupolă albă din mii de flori. Floarea luminii a fost înveşmântată în florile pământului. Câtă bucurie şi câtă tăcere!
Şi zămislirea şi Ȋnvierea au fost înfăptuite într-o mare tăcere! Discreţia lui Dumnezeu şi dragostea Lui au străpuns zidurile de carne şi de piatră ale firii, pogorând divinul în om şi înomenind Dumnezeul de foc al iubirii.
Zarzărul înflorit din trunchi trecător, în prag de mare praznic al Buneivestiri, se aude ca un ecou în inima Domnului răstignit pe crucea-pom al vieţii, ca o floare pe ram.
Este o simbioză nevăzută între floare, lumină şi duh. Ȋntre Dumnezeu şi om, între firesc şi suprafiresc. Prin toate curge sângele Mielului, înnălbit în curăţia Fecioarei şi prefăcut în flori de zarzăr.
Totul de la început
Pentru mine, orice floare de zarzăr va rămâne de-a pururi o răstignire la scară mică a Mirelui Hristos. Şi fiecare înflorire o Ȋnviere în miniatură ce se repetă an de an în triluri de mierlă. Căci cu adevărat mierlele sunt cele care dau glas tăcerii dimineţii Ȋnvierii, când Fiul binecuvintează înnoitor întreaga creaţie şi totul ajunge într-un punct zero: dorul, iertarea, iubirea, lumina.
Mierle şi zarzări, poveste de sunet şi culoare pe şevaletul primăverii.
Clipă, rămâi, eşti atât de frumoasă!