PrizonierăZosima Macarie 30.05.2017
Nu mă trezisem
deși târziul mă chema.
Dormeam în mine,
așteptând glasul Tău,
șoaptă de clopot plâns.
Mă știam singur copil,
cu chip de înger sângerat,
lovit de săgețile
prezentului nedorit...
Țărână din cruci arse,
pulbere amestecată cu rouă.
M-am trezit, în glas de clopot
și în foșnet de felon.
Toacă măruntă,
îmi repeta să ies...
Dar gratii de fum,
îmi stăteau străjeri.
Eram roșie temniță,
rănită de lacrimile
celor plecați „Acasă”.
Gratii multe îmi stau în priviri...
Sunt închisă de mine însămi.