Rugăciune floralăCarmen Elena Toader 28.06.2023
”Aş opri această clipă unică undeva într-o bătaie de inimă, dar timpul trece, toate trec, rămân doar cu pregustarea veşniciei.”
Adeseori stau şi mă minunez de măiestria şi gingăşia lui Dumnezeu, de talentul Său inegalabil de pictor şi arhitect.
Totul este pus în natură cu atâta precizie şi generozitate pentru a ne bucura sufletele, pentru a ne mângâia tristeţile, pentru a ne umple de har, dar şi pentru a ne da putere şi optimism să continuăm cursa spre Ȋmpărăţia cerurilor.
Picuri de nemurire
Albul iernii rămâne doar pictural în natură sub forma ghioceilor, atât de firavi, dar totodată atât de puternici în faţa vicisitudinilor. Este puritatea finală a lumii care va învinge răul şi încrâncenarea întunericului. Parcă pe nesimţite răsar ca din neant viorele și brândușe, de un violet aproape ireal, amintind de spiritual, de lumea esenţelor nobile, de fragilitatea întâlnirii cu absolutul. Totul este parcă o explozie de culoare şi parfum: zambile, lalele, liliac. Picuri de nemurire presăraţi în creaţie de către Creator cu atâta dragoste şi migală!
Alai de serafimi tămâiază
Vara se apropie fără de veste cu un alt colorit special: galbenul rapiţei şi al florii soarelui, roşul macilor şi al trandafirilor, mireasma celestă a iasomiei, atingerea fină a lavandei ce umple câmpuri nesfârşite de fluturi şi de dor. Totul vibrează şi pulsează de viaţă. Ca şi cum nu ar fi suficient, Dumnezeu a atins cu mâna Sa preacurată teiul. Și acesta, de bucurie, a umplut văzduhul de dulceaţa Raiului. Scriu acum aceste rânduri în apropierea unui tei înflorit de care nu mă mai satur. Parcă un întreg alai de serafimi tămâiază cu nard firea încremenită de splendoare. Aş opri această clipă unică undeva într-o bătaie de inimă, dar timpul trece, toate trec, rămân doar cu pregustarea veşniciei.
Natura își celebrează Stăpânul
Natura întreagă este un templu imens în care fiecare frunză, fiecare strop de ploaie, fiecare floare sărutată de adierea dimineţii îşi slăveşte Stăpânul, tainic şi în acelaşi timp atât de vizibil, pe Cel care a împodobit-o atât de frumos, pe Cel care a făcut cerul ca un potir adânc şi albastru, văile şi munţii, apele de cristal, norii ca nişte aripi de îngeri, pădurile de smarald, stelele ca nişte flori de aur pe mantia infinitului de sus.
Ca şi cum ar fi trecut doar o zi, se simte miros de toamnă cu crizanteme, feerie de funze multicolore ce cad şi mor ca o jertfă pe altarul efemerităţii. Toamnă de vis, de poveste, oglindire a primăverii în simbolistică inversă, trecere și rămânere, moarte şi renaştere.
”Doamne, ne înclinăm în faţa Ta şi îţi oferim în dar o liturghie de miresme şi o rugăciune florală. Tu eşti potirul prin care gustăm din lumina necreată a înălţimilor şi noi, smeriţii Tăi robi, ne închinăm Ţie şi ne unim cu Tine înflorind.”