SpiniZosima Macarie 07.03.2017
M-am îndrăgostit primăvara, devreme,
De chipul Tău, acoperit de har,
Stăteai înfipt în crucea din altar,
Știam în cuget că n-aveam a mă teme.
M-am furișat în taină, cu sfială,
Râvnind cu prea dorire întâlnirea,
Ți-ai ridicat din spini adânc privirea,
Ce m-a rănit pentru întâia oară.
Fiori de har mi-au străbătut ființă,
În lacrimi m-am trezit, fierbinte dar,
Iar inima mi-a devenit izvor,
De dragoste și de credință.
Trupul Tău gol mi-a spus atunci rușinea,
Veșmintelor ce-mi dezgoleau,
Ascunsa fire, unde adormeau,
Bătrâne patimi, gânduri ce par vine.
Dar spinii Tăi Îți apăsau pe frunte,
Roșită-n maci și-n sângeri trandafiri
O, spinii Tăi, se adâncesc în firi,
Pătrund în carne și-n firele cărunte.
Mi-aplec genunchii și aștept Hristoase,
Să-ți fur toți spinii-n mine să-i înfig,
Și macii înfloriți să îi ating,
Iar crinii albi pe frunte să-ți miroase.