StrăinulZosima Macarie 13.07.2017
De dincolo de tine, am început să treier
Din spice, gânduri aspre, ce mi le-ai oferit…
Şi depărtarea rece ce s-a ascuns în tine,
Mă-nvaţă o virtute, spre care am râvnit.
Între mister şi taină, nu-i loc, nici depărtare,
Şi în zadar fiinţa… mi-ar fi pe-acest pământ.
Când seri şi nopţi de-a rândul se plimbă cu mirare
Prin multele tenebre, străinului tău gând.
Mă mânii câteodată pe-a tale neputinţe,
Şi ale tale hăuri în mine sunt ecou.
Dar sunt în firea-mi slabă, mulţime de dorinţe
Ce par să rezidească-n tine, omul nou.
Nu înţelegi cuvântul, şi-l treci cu uşurinţă
Peste secunde false, mereu arunci ţărâna…
Şi dacă-ai vrea o clipă să fii doar umilinţă,
Te-ai pogorî din minte şi-ai regăsi Lumina.
Şi dacă doar o clipă nu ai minţi Cuvântul,
Pornind din al tău suflet cuvinte ce le simţi,
Ai potoli în tine fiara şi-ai aşeza mormântul,
Culcând în el dorinţe şi gânduri necuminţi.
Şi mă rugam în taină, cu necereşti cuvinte
Să văd ce nu-ţi văd ochii şi mai ales să simt,
Căci dincolo de lacrimi şi vorbele vorbite,
Între-adevăr şi patimi, se află un străin.
În parte se arată, în parte se retrage,
Culege azi un zâmbet, din noi e mâine trist,
El poate să înfrângă prin lacrimi o cetate,
Dar ochiul amorţeşte în amintiri de vis.
”Am învățat că oamenii se tem de ceea ce nu
înțeleg și mai ales se tem de ceea ce simt și refuză
să creadă că ar fi adevărat.”