Israel: Săpăturile arheologice au scos la iveală posibilul loc de naștere al apostolului Petru05.09.2017
Arheologi israelieni și americani cred că au găsit locul unde s-a născut și a trăit apostolul Petru și alți doi apostoli care l-au însoțit pe Iisus pe malul lacului Tiberiada, în regiunea de nord a Israelului, a precizat un membru al echipei de cercetare pentru AFP, luni.
Mordehai Aviam de la Kinneret College, un institut universitar situat pe malul lacului Tiberiada, crede că cele două campanii de săpături pe care le-a realizat împreună cu colegii americani au dus la descoperirea localității romane antice Julias. Potrivit istoricului roman Iosif Flavius, Julias a fost construită în jurul anului 30 pe ruinele așezării Betsaida, un sat de pescari de pe malul lacului Tiberiada, unde, potrivit Evangheliilor, Petru, fratele lui, Andrei, și Filip, trei dintre cei 12 apostoli, s-au născut și au trăit.
Arheologii încercau de mult timp să localizeze Julias luând în calcul trei situri diferite.
Unul dintre aceste situri, singurul în care se făcuseră săpături și identificat ca un "candidat valabil", potrivit lui Mordehai Aviam, este acum pus sub semnul întrebării în urma excavărilor recente efectuate pe unul dintre cele două situri neexplorate, a adăugat acesta.
Arheologii au ajuns cu săpăturile până la nivelul perioadei romane. "Am scos la iveală fragmente ceramice, monede, precum și urmele unei băi publice, ceea ce demonstrează că nu este vorba de un sătuc, ci de localitate care ar putea fi Julias", spune arheologul.
Dovezile găsite ne fac să credem că acest sit ar putea fi situat pe amplasamentul așezării Betsaida, a adăugat acesta.
Mordehai Aviam speră că viitoarele săpături care vor permite explorarea până în perioada iudaică îi vor confirma presupunerile.
Situl nu va fi deschis deocamdată publicului, a mai spus acesta.
AGERPRES/(autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)