Maica Tereza, în rândul sfinţilor05.10.2016
Maica Tereza a fost declarată Sfânta Tereza de Calcutta de către Papa Francisc în cursul unei ceremonii care a avut loc duminică, 4 septembrie, la Vatican, în ajunul împlinirii a 19 ani de la moartea acesteia.
Sfânta Teresa va fi celebrată pe 5 septembrie în calendarul catolic.
Sute de mii de oameni au urmărit ceremonia de canonizare ce a avut loc duminică în piaţa Sfântul Petru, unde Papa Francisc a declarat că Maica Tereza a fost un "neobosit lucrător pentru milă". Canonizarea a avut loc sub un potret uriaş al maicii care a fondat în anul 1950 ordinul Misionarii Carităţii în Kolkata (Calcutta).
Acest ordin conduce 758 de cămine, spitale şi adăposturi în 139 de ţări (conform theguardian.com). În predica sa, Francisc a descris-o Maica Tereza ca o "figură emblematică a feminităţii" şi un "lucrător neobosit pentru milî". El a spus mulţimii: "Fie ca ea să fie modelul de sfinţenie".
Maica Tereza, născută la Skopje, în Macedonia, cu numele de Agnes Gonxha Bojaxhiu, pe 26 august 1910, o călugăriţă catolică de origine albanezo-aromână, s-a mutat în India în 1929. După o viaţă întreagă consacrată alinării suferinţelor nevoiaşilor, bolnavilor şi muribunzilor din cartierele sărace din Calcutta, Maica Tereza a primit premiul Nobel pentru pace, în anul 1979. Maica Tereza a murit în 5 septembrie 1997, la vârsta de 87 de ani. Este înmormântată în sediul congregaţiei pe care a înfiinţat-o în 1950, Misionarii Carităţii, în Calcutta, iar mormântul ei a devenit un loc de pelerinaj pentru milioane de credincioşi. Ordinul Misionarii Carităţii s-a extins mai întâi în toată India şi, apoi, în alte ţări. În octombrie 2003, la şase ani de la moarte sa, Maica Tereza a fost beatificată de fostul papă Ioan Paul al II-lea (beatificarea, care necesită înfăptuirea unui miracol, reprezintă ultima etapă înainte de sanctificare). Cotidianul Avvenire afirmă că al doilea miracol atribuit unei intervenţii speciale a Maicii Tereza în faţa lui Dumnezeu - de care este nevoie pentru ca o persoană să fie canonizată - a constat în vindecarea inexplicabilă a unui bărbat care suferea de o maladie cerebrală mortală. Membrii familiei acelui bărbat s-au rugat în faţa Maicii Tereza, iar el s-a vindecat, spre surprinderea medicilor, care nu au putut să explice acea vindecare miraculoasă. (mediafax)
Întâlnirea tinerilor ortodocşi
În perioada 1-4 septembrie 2016, la Bucureşti, a avut loc Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, eveniment cu participare naţională şi internaţională, organizat cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Arhiepiscopia Bucureştilor, în colaborare cu Patriarhia Română. În contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, această întâlnire reprezintă o încununare a evenimentelor dedicate tinerilor și organizate în anul 2016 pe cuprinsul Patriarhiei Române. La acest eveniment au participat 2500 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani din toate eparhiile Patriarhiei Române, precum şi reprezentanţi ai unor Biserici Ortodoxe surori. S-au rostit rugăciuni, au avut loc ateliere de lucru, spectacole, momente artistice, În cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea s-au rostit rugăciuni, s-au organizat ateliere de lucru, spectacole, momente artistice, s-au vizitat obiective culturale. Sâmbătă, 3 septembrie, în cursul serii, la Sala Palatului din Capitală, a avut loc o conferință cu tema Iisus Hristos – Bucuria Vieții, urmată de Procesiunea Luminilor pe traseul: Sala Palatului – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Catedrala patriarhală. Duminică, 4 septembrie 2016, tinerii au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în fața Catedralei Mântuirii Neamului. În încheiere, ştafeta evenimentului a fost predată Arhiepiscopiei Iaşilor, viitoarea organizatoare a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși. (Biroul de Presă al Patriarhiei Române)
Arestaţi pentru că s-au rugat!
Ştirile despre soarta creştinilor din Arabia Saudită au fost foarte bine protejate până acum, această ţară fiind una dintre cele mai bogate din lume. Nu doar în Siria, Irak, Egipt şi Iran sunt persecutaţi creştinii. Din păcate, în acelaşi registru al durerii se află şi golful de aur al lumii. Conform jurnalistului creştin egiptean Raymond Ibrahim, în ziua de 8 septembrie, când toată creştinătatea prăznuia naşterea Maicii Domnului, autorităţile saudite au arestat 27 de creştini adunaţi pentru rugăciune într-o casa particulară – probabil un paraclis ferit de ochii lumii musulmane. Vina celor 27 bărbați, femei şi copii a fost „efectuarea rugăciunii creştine”, aşa cum relatează mai multe agenţii de presă saudite. Din informaţiile primite până acum, oficialităţile libaneze s-au interesat de soarta celor 27 de creştini, cerând eliberarea lor. Deocamdată cele 27 de persoane rămân în arestul poliţiei, doar pentru faptul că au îndrăznit să se roage Maicii Domnului. (doxología)
Ultimele cuvinte ale preotului martir
Papa Francisc a oficiat o Messa (Liturghie catolică), zilele trecute, în onoarea preotului catolic Jacques Hamel, declarându-l mucenic. Cu această ocazie, în timpul predicii, Papa a declarat: "Această cruzime, săvârşită în numele apostaziei, este satanică". Presa internaţională a citat cuvintele Papei, comentându-le pe mai multe pagini, întrucât declaraţia liderului catolic face referire la actele prezente de terorism, în care se susţine că oamenii ar fi uciși în numele lui Dumnezeu. Papa Francisc a amintit, astfel, cazul uciderii preotului catolic Jacques Hamel, din Franța. El a condamnat ferm identificarea terorismului cu Islamul, dar de această dată a precizat clar că uciderea în numele lui Dumnezeu este un act satanic. Papa l-a numit pe preotul catolic Hamel "martir", pentru moartea sa eroică în timp ce efectua Messa şi pentru tăria de a recunoaşte răul din atacator, în momentul în care a putut rosti în faţa acestuia, fără să renunţe la propria credinţă: "Depărtează-te, satană!". (lacasuriortodoxe)