„În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea !” (Ioan 16, 33)

Știri

La începutul anului 201701.01.2017

Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, Izvorul Vieţii şi al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută şi nevăzută, Care ai pus vremile şi anii întru a Ta stăpânire şi pe toate le îndrepţi cu Pronia Ta, Îţi mulţumim pentru binefacerile pe care ni le-ai dăruit în toată vremea trecută a vieţii noastre. Şi Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvintează anul 2017 pe care, prin voia şi bunătatea Ta, ni l-ai dăruit! Păzeşte-ne, Doamne, de-a lungul acestui an, înmulţeşte zilele vieţii noastre întru sănătate deplină, dă-ne spor întru toate faptele bune. Dăruieşte de sus bunătăţile Tale la tot poporul Tău: sănătate, pace, mântuire. Biserica Ta cea sfântă, ţara aceasta, oraşul acesta, toate oraşele şi satele izbăveşte-le de toată necazuri, de primejdii şi de nevoi, dăruindu-le pace fără tulburare. Ca să ne învrednicim în toate zilele vieţii noastre a aduce mulţumire Ţie, împreună şi Unuia Născut Fiu al Tău şi Preasfântului şi de viaţă Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!


În ziua alegerilor11.12.2016

Doamne, Dumnezeul nostru, ascultă această rugăciune a noastră pe care o aducem cu frică şi cutremur pentru ocrotirea ţării noastre şi a celor ce vieţuiesc în ea. Dăruieşte, Doamne, neamului românesc inspiraţia de a-şi alege conducători vrednici, nemincinoşi, nelacomi, credincioşi, cu iubire de neam şi de semeni, care să urmărească nu atât binele lor, cât binele poporului din care s-au ridicat. Nu ne da pe mâna celor vânduţi străinilor, necredincioşi şi demagogi, cărora nu le pasă de suferinţele celor pe care îi conduc, ci doar de propriile dorinţe şi pofte. Dă-ne, Doamne, tuturor, înţelepciunea de a deosebi lumina de întuneric şi adevărul de minciună, ca nu cumva să ne lăsăm păcăliţi de cei care nu Te iubesc nici pe Tine şi nici pe aproapele lor.  Veghează asupra neamului nostru în această zi şi în toate zilele, ca ridicându-l cu mâna Ta cea tare de sub stăpânirea făţărniciei, a răutăţii şi a păcatului, să se îndrepte spre Tine, Cel Ce eşti nădejdea şi bucuria noastră de a fi. Amin!

(adaptată după o rugăciune concepută de părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa)


Despre îngeri09.11.2016

Preot doctor Mihai Claudiu Băzăvan, invitat la Antena 1 Ploiești

-Biserica ortodoxă îi prăznuiește astăzi pe Sfinții Arhanheli Mihail și Gavriil care sunt considerați patronii spirituali ai jandarmeriei.

citește articolul


Emoţie şi rugăciune07.11.2016

Concertul corurilor parohiale din Ploiești

Ploieştenii care au ajuns aseară la Filarmonica Paul Constantinescu au avut parte de un strălucit spectacol de muzică şi rugăciune. Concertul Corurilor Parohiale din Ploieşti a prilejuit întâlnirea cu cele mai talentate coruri creştin ortodoxe: Corul Parohiei Sfânta Vineri, dirijor preot Bogdan Grigorescu, corul parohiei Înălțarea Domnului, dirijor profesor Ovidiu Badea, corul parohiei Maica Precista, dirijor Anca Constantin, corul parohiei Sfinții Împărați, dirijor profesor Maria Șoșoi și grupul bărbătesc Axios al parohiei Înălțarea Domnului, dirijor ing. Florin Petrescu. În prezența unei săli pline şi entuziaste au fost prezentate cu talent și emoție piese din repertoriul clasic coral aparținând celor mai cunoscuți compozitori români (Nicolae Lungu, Gheorghe Cucu, Paul Constantinescu), dar și din repertoriul internațional. Au prezentat cei doi părinți protoierei, Mihaiță Stroe (Ploiești Sud) și Adrian Matei (Ploiești Nord). Evenimentul, devenit deja o tradiție anuală, a avut loc la initiativa părintelui Claudiu Băzăvan  și a fost sprijinit cu generozitate de părintele Cristian Prușan, parohul parohiei Tătărani din județul Prahova. La final, în aplauzele audienței, au fost oferite diplome din partea organizatorilor pentru modul exemplar în care artiștii implicați cultivă mișcarea corală ortodoxă din Ploiești.  După cum spunea unul dintre dirijori, Dl. Florin Petrescu, toţi cei implicaţi au încercat (și cu siguranță au reușit) să aducă în suflete LUMINĂ. Avem credința că acest proiect va continua și se va extinde în anii următori.

citește articolul


Oră de religie pentru ColectivPr. dr. Claudiu Băzăvan 04.11.2016

O oră de religie deschisă dedicată victimelor incendiului din Colectiv a avut loc vineri, 29 octombrie,  la Şcoala Gimnazială Maica Domnului din Bucureşti, la eveniment participând şi una dintre victime, Liviu Popescu, fost elev al instituţiei. "Îmi doresc din tot sufletul ca noi, ca societate, să fi învăţat ceva după Colectiv. Mă tem că lucrurile care s-au schimbat au fost doar de suprafaţă. Mai avem nevoie de foarte multe până să ajungem la o normalitate. S-a schimbat, într-adevăr, un guvern, oamenii încearcă să facă tot ce pot, deşi sunt blamaţi, timpul este foarte scurt pentru ei. Şi în spitale s-au modificat lucruri, dar nu cred că atât cât trebuie. Mai avem mult de lucrat", a declarat tânărul. Acesta a povestit cum a fost viaţa lui în cele opt luni de recuperare şi spune că urmează alte operaţii chirurgicale, având în continuare complicaţii din cauza arsurilor. Elevii i-au oferit tânărului flori şi o icoană pictată de unul dintre ei. "Încercăm să urmăm exemplul vostru şi al oamenilor curajoşi. Încercăm făcând fapte bune. Îţi dedicăm ultima noastră expoziţie de icoane(...) sunt zugrăvite de copii care vin la biserica noastră şi la şcoala dumneavoastră deopotrivă. Liviu, îi mulţumim lui Dumnezeu că eşti alături de noi aici şi nu în altă parte, alături de îngeri.", a declarat preotul Bogdan Teleanu de la biserica Sfântul Pantelimon. Ora de religie a fost organizată cu prilejul împlinirii unui an de la tragedia din clubul Colectiv, în care şi-au pierdut viaţa 64 de persoane.  (mediafax.ro)

 

citește articolul