Sfinţii Mănăstirii Putna01.06.2017
Duminică, 14 mai 2017, a avut loc la Mănăstirea Putna proclamarea solemnă a canonizării sfinţilor putneni: Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, şi Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan. Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, a intrat în viaţa monahală de la 12 ani, a ajuns egumen al Mănăstirii Putna, Episcop de Rădăuţi, Mitropolit al Moldovei (1750–1760). Și a strălucit tuturor prin dragostea şi jertfa pentru oameni, prin râvna pentru Hristos şi Biserică, prin demnitate creştină şi neînfricare întru apărarea adevărului şi a binelui. Este al doilea mare ctitor al Mănăstirii Putna şi ctitor la mai multe biserici şi mănăstiri. A tipărit primul Abecedar din Moldova (1755), s-a îngrijit de înfiinţarea Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi (1757) şi a primei şcoli rurale din Moldova, în satul Putna (1759). Împreună cu Sfântul Iacob, la Putna şi la Sihăstria Putnei au vieţuit Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan. Cuviosul Sila s-a născut în anul 1697 şi a intrat din copilărie în viaţa monahală. În jurul anului 1714, Cuviosul Sila a venit la Sihăstria Putnei. În 1753, Sfântul Iacob Putneanul l-a rânduit să poarte de grijă părinţilor sihaştri de aici, ascultare pe care a împlinit-o până în 1781. Simţind că se apropie de trecerea din această viaţă, s-a retras şi a mai trăit în această lume doi ani, întru răbdarea neputinţelor trupului şi în rugăciune cu smerenie şi cu mulţumire. În 23 aprilie 1783, Cuviosul Sila şi-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului Hristos, după o viaţă în care s-a străduit să Îl slujească întru totul. Despre Sfântul Paisie, tradiţia spune că era ca un stâlp de foc, sprijinind pe toţi cei din jur ca un povăţuitor adevărat. El primise de la Hristos, Păstorul cel Bun, darul cel mare al înainte-vederii, care, adăugându-se la noianul de virtuţi, l-a făcut să fie cunoscut şi cinstit de către toţi ca un adevărat păstor. În 16 decembrie 1784, Cuviosul Paisie s-a strămutat cu pace la cele veşnice. Cuviosul Natan s-a născut în anul 1717, în zona Paşcanilor. A intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Putna. Aici a fost rasoforit cu numele Natanail, a fost hirotonit ieromonah şi i s-a dat ascultarea de eclesiarh. Sfântul Natan a arătat multă osârdie în cele două ascultări pe care le-a împlinit în viaţa monahală: cea de duhovnic şi cea de copist de manuscrise şi alcătuitor de pomelnice. A trecut la Domnul în 26 decembrie 1784. Sprijinindu-se unul pe altul, în rugăciune şi în ascultare, lucrându-şi fiecare talantul dat de Dumnezeu, Sfântul Mitropolit Iacob şi Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan au reuşit să scrie o pagină sfântă în istoria secolului al XVIII-lea din Moldova. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 6–7 iunie 2016, a hotărât canonizarea Sfântului Iacob Putneanul şi a ucenicilor săi, Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan, vieţuitori la Putna şi Sihăstria Putnei, cu zilele de prăznuire de 15, respectiv 16 mai.
Descoperirea sfinţilor
În 24 aprilie 1990, părinții Mănăstirii Putna au început refacerea schitului de la Sihăstria Putnei, după ce acesta fusese închis pentru mai bine de 200 de ani. În această zi au fost găsite sfintele moaște ale Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan. Mai întâi, a fost găsită piatra de mormânt a Cuviosului Sila, în partea dreaptă a bisericii schitului, la exterior, având inscripția „Aici zac oasele ieroschimonahului Sila, care au răposat văleatul 1783, aprilie 23”. La o palmă sub pământ se aflau osemintele lui, galbene și frumoase. Pe aceeași latură, lângă naos, a fost aflată piatra de mormânt a Cuviosului Paisie, cu inscripția „Aici odihnesc oasele robului lui Dumnezeu Paisie ieroschimonahul, și au răposat la văleatul 17[…]”. Sub această lespede erau rămășițele sale pământești, tot galbene și frumoase, cu o putere harică deosebită. În interiorul bisericii s-au descoperit osemintele Cuviosului Natan. În 15 iunie 2016, în prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen, conform binecuvântării și aprobării Sfântului Sinod, a fost desfăcută cripta Sfântului Iacob Putneanul. Părinții mănăstirii au aflat toate osemintele sfântului, care erau precum o pâine coaptă și rumenă – culoarea sfințeniei și a desăvârșirii întru Domnul. Înmormântarea sa a fost una a smereniei: a fost așezat în mormânt îmbrăcat smerit, doar în veșmânt monahicesc de schimnic, cu o singură cruce, simplă, din argint. Cu adevărat, atunci când a părăsit demnitatea de mitropolit s-a și lepădat de toate cele trecătoare ale lumii.
(doxología.ro)