Tihnă și balamuc, bucurie și groază, întuneric și lumină…
Câteva secunde și încă un an se scurge, trecând de partea imuabilului trecut. Fie că s-au adunat în piețe, unde numărătoare inversă a început, fie că aplaudă orchestra care a încheiat ultimul vals de dinaintea spectacolului de artificii, oamenii sunt nerăbdători să dea uitării tot ce-au pătimit în anul ce stă să se încheie, cu speranța că momentele fericite se vor repeta, ba chiar se vor înmulți în viitor.
citește articolul
“Umorul e o forţă; nimic nu uneşte mai bine ca râsul.” (Lev Tolstoi)
M-am gândit să scriu câte ceva despre umorul din ziua de azi şi m-am întristat. Nu ştiu când şi unde s-a pierdut această calitate a românului, de a trece peste situaţii mai puţin plăcute. Umorul nu mai este ce a fost. Teatrul mai păstrează vie flacăra, dar în industria cinematografică şi a televiziunii, acest mecanism defensiv s-a stricat. Băşcălia, hăhăitul au înlocuit ironia, aluzia fină.
citește articolul
O mângâiere pentru căţel este normală, cu condiţia să nu fie mângâierea preferată.
Unii dintre fiii Bisericii nutresc pentru câini o pasiune exagerată și uimitoare. Ajungi să te întrebi dacă mai simte creștinește cel deprins să sărute botul animalului cu toată tandrețea iubirii. Alții nu se sfiesc să atribuie câinilor calități văzute doar de ei, iar alții sporovăiesc prinși într-un dialog care, totuși, este monolog. Am auzit și de cazuri, e drept, nu la ortodocși, când unii le lasă averea moștenire, drept mulțumire pentru o fidelitate de negăsit la oameni.
citește articolul
Într-o oarecare măsură şi haina apropie omul de Dumnezeu.
Ascult povestea unei tinere, proaspăt întoarsă de la studii, posesoarea unui CV impresionant şi selectată la o companie respectabilă: angajaţii la această instituţie, spune fata, sunt obligaţi la o ţinută decentă. Nimic rău, îmi zic în sinea mea....Şi aflu că “decentă” înseamnă: sacou, cămaşă albă, fustă neagră care să acopere genunchiul, fără bijuterii, fără nasturi metalici sau catarame, pantofi negri, simpli cu toc mediu. Fără parfumuri şi farduri stridente. Încântată de a fi salariată la o firmă cu prestanţă, fata găseşte că e firesc să respecte – fără comentarii, astfel de cerinţe. Ba chiar cu oarecare mândrie.
citește articolul
Este bine să ne reamintim, din când în când măcar, de îngerul nostru, pe care îl numim păzitor. Şi este bine să facem acest lucru pentru a nu uita ca nu suntem singuri şi că grija lui Dumnezeu ne însoţeşte încă înainte de a ne naşte. Dumnezeu ne-a dat suflet, adică viaţă fără de sfârşit, apoi ne-a dat viaţă, adică trup pieritor, dar ne-a rânduit şi o pavăză, pe îngerul păzitor. Trebuie să ştim că misiunea expresă a acestui înger este de a ne fi aliat în lupta cu tot ceea ce, văzut sau nevăzut, ne e potrivnic în calea spre Dumnezeu. Cum se manifestă în viaţa de zi cu zi îngerul păzitor? Şi cum putem simţi prezenţa îngerului lui Dumnezeu atât de aproape de noi în viaţa noastră obişnuită, cu probleme de serviciu, în familie etc.? Primul răspuns este: prin toate gândurile şi intenţiile bune, prin imboldul nostru firesc de a face binele. Dumnezeu ne inspiră binele în viaţa noastră prin îngerul personal. Iată importanţa gândului cel bun, cel care mijloceşte fapta cea bună. Îngerul personal, dar şi ceilalţi îngeri, slujesc cu bucurie pe Dumnezeu, fiind mediu de comunicare între Dumnezeu şi oameni. Fapta noastră bună răsună şi în ceruri, după cum fapta noastră rea întristează cerul. Cerul sau cerurile nu înseamnă un gol imens între noi, oamenii, şi Dumnezeu cel prea înalt şi îndepărtat, ci cerul este plin de îngeri, de mii şi mii de îngeri. Toţi aceşti îngeri îl slujesc pe Dumnezeu, fiecare după misiunea lui, dar toţi dau slavă lui Dumnezeu prin ceea ce fac. Faptele noastre cele mai mărunte, bune sau rele, răsună în ceruri mai putenic decât aici, la birou sau oriunde suntem. Gândurile noastre bune participă şi ele, prin mijlocire îngerească, la slava lui Dumnezeu.
Îngerul fiecăruia marchează permanenţa prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră şi este cel care adună toate faptele noastre bune spre a depune mărturie la judecata noastră. El este şi memoria noastră completă. Prin îngerul personal Dumnezeu este acolo unde mergem noi şi ştie în permanenţă ceea ce facem. Cele bune sau cele rele pe care le săvârşim au imediat ecou în cer. Fapta cea bună este imediat simţită de ceilalţi oameni şi ea aduce cu sine alte fapte bune. Bucuria nu poate fi trăită autentic de unul singur, ci ea întotdeauna presupune însoţire, prezenţa celuilalt, şi astfel, prin împărtăşirea bucuriei, sporeşte propria noastră bucurie.
citește articolul
