Deschiderea cărții

Vasile Voiculescu rămâne un model ce trebuie privit cu sufletul în strădania de a-i înțelege personalitatea luminoasă și complexă. De la început și până la sfârșitul vieții, poetul trăiește în universul credinței, al convingerii interioare neclintite într-o putere care hotărăște formele și mersul lumii. Lui i-a fost dăruit harul de a crede! Convingerea lui neclintită poate cunoaște momente de fervoare sau de apatie, de tăcere înghețată sau de extaz, dar nu e niciodată pusă la îndoială sau negată.

Omul pe care nu l-a cunoscut nimeni

■ Credinţa religioasă şi iubirea de neam şi de limbă l-au făcut pe Mihai Eminescu să zboare ca un vultur. Pen­tru el, Limba Română este Cina cea de Taină a Carpaţilor noştri. Iubirea este forţa operei sale.

■ Biserica şi Patria formează împreună altarul sfânt pe care Mihai Eminescu a slujit ca sacerdot al Cu­vântului ziditor. Pe mine, personal, m-au atras în mod deosebit aceste două dimensiuni ale operei emines-ciene: Patria şi Biserica, pe care le-am asemănat cu două aripi, cu care poetul s-a ridicat de pe pământ la ceruri (...).

Mă gândeam sincer, la început, că aceşti oameni sunt de-a dreptul... ţăcăniţi.

Când un român oarecare, din marea cireadă a indivizilor, părăseşte credinţa creştină ortodoxă ca să fie acceptat (a se citi tolerat!) într-un mediu mercantil care condiţionează statutul social dintr-o „civilizaţie” apuseană de apartenenţa la vreo confesiune neoprotestantă sau protestantă, atunci mai că înţelegi că este mic la suflet şi face asta din dorinţa de supravieţuire, ca a oricărui individ din jungla umană. Dar atunci când un britanic neaoş trece de la anglicanism la Ortodoxie, păi toţi cirezienii trebuie să înţeleagă că acela ştie de ce îşi asumă acest gest şi mai ales că înţelege cu adevărat că Ortodoxia este mult mai mult decât o simplă confesiune între celelalte din sfera corectitudinii politice. Când unul dintre aceşti călători către Adevăr renunţă la tot pentru o „religie exotică balcanică”, trecând de la statutul de capelan al Ducelui de Westminster, la cel al unui popă prin coclaurii unui countryside de miazănoapte în Albionul lui Sir Churchill, atunci, dacă eşti un ordinary human being te gândeşti că este poate atins de o afecţiune psihică, pentru că altminteri cum îţi poţi explica această alegere „abracadabrantă”?!...