Sfârşitul lumii înseamnă sfârşitul rugăciunii.
L-am cunoscut pe scriitorul Sava Bogasiu (pseudonimul literar al remarcabilului Pr. Prof. Dr. Mihai Milea) prin cărţile care mi-au fost trimise şi mie, din Ţară, aici la Wolverhampton. Un prieten din România, tot preot, mi le-a trimis cu regularitate. Nu le-am citit pe toate, dar am realizat ce înseamnă în primul rând demersul Părintelui Milea. Este, la urma urmei, deschiderea către un adevărat univers, acela al redescoperirii chipului lui Dumnezeu din om şi a identităţii (vertebral) naţionale a Românilor.
citește articolul
Printre multele aspecte pe care le putem remarca în ceea ce priveşte gândirea lui Dimitrie Cantemir se numără şi elementele de spiritualitate, ortodoxia jucând un rol aparte. Trebuie să ţinem seama de faptul că pentru un Cantemir, născut şi crescut în sânul Bisericii Ortodoxe din Ţara Moldovei, Cel care spusese: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” era Adevărul Însuşi pentru că el trăia în Hristos, adică în Biserica Lui şi a lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat în Biserica Sfântul Constantin şi Elena din Moscova pe care o ctitorise[1]. Observăm prin urmare o vocaţie cantemiristă pentru apărarea dreptei credinţe, a unei credinţe pe care a moştenit-o şi pe care a încercat să o păstreze nealterată, asemenea Sfântului Grigore Palamas în disputa teologică cu Varlaam[2].
Dimitrie Cantemir a avut o adevărată afinitate pentru spiritualitatea care l-a definit ulterior, pentru metafizica ce şi-a spus cuvântul în moştenirea sapienţială pe care a lăsat-o ulterior neamului românesc şi Europei Răsăritene, realităţi atât de bine demonstrate mai ales dacă luăm în considerare felul în care evidenţiază ataşamentul moldovenilor faţă de credinţa strămoşească: Iară acum tot neamul se ţine de biserica răsăritului şi nu are cugete streine nici pentru o încheietură a credinţii şi nu părăseşte nimic din cele ce sunt poruncite de biserică şi nu face nimica ce este oprit de dânsa[3]. Dat fiind tot acest context spiritual în care a trăit şi de a cărui evoluţie a trebui să se ocupe ne revelează întru totul apetenţa lui Dimitrie Cantemir pentru Ortodoxie şi ortopraxie[4].
citește articolul
„Cei mai buni oameni sunt toți nebuni” F.M. Dostoievski
citește articolul
Volumul „Parabolele lui Iisus”, o provocare pentru cei s-au închis în propria întunecime.
Prima mea întâlnire cu scrierile domnului Andrei Pleșu a fost una specială. Pot spune că a avut loc la timpul potrivit, atunci când aveam mai mare nevoie de o deschidere, de un răspuns la o întrebare ce-mi măcina interiorul de foarte multă vreme. I-am descoperit cartea ce îi arată întreaga măiestrie. Este vorba despre ’’Parabolele lui Iisus’’. Din punctul meu de vedere, această creație face parte din marile opere de referință ce țin de găsirea propriului drum, de crearea eului ideal la care oricine aspiră, de autorealizare și autodesăvârșire, de rolul important pe care mentorul îl are în pregătirea discipolului.
citește articolul
