85 de ani de la o caterisire nedreaptă – Preotul Martir Iosif TrifaSilviu Alupei 08.06.2022
Oastea Domnului – noua șansă a Ortodoxiei românești în secolul 21
Revista ”Cuvânt pentru suflet” (publicația tinerilor din Oastea Domnului – Galați) a ajuns la nr. 100 (cu ediția ian-feb 2022).
Răsfoind această revistă, precum și cartea lui Traian Dorz ”Istoria unei Jertfe”, am aflat de două evenimente care au impact major pentru o posibilă (și necesară!) revigorare a vieții religioase din România secolului 21.
La 9 martie 2022, s-au împlinit 85 de ani de la caterisirea nedreaptă a părintelui IOSIF TRIFA (1888 – 1938), fondatorul Mișcării Oastea Domnului, pedeapsă ridicată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în mod reparatoriu, în septembrie 1990.
Anul viitor (2023), se vor împlini 100 de ani de la înființarea acestei mișcări religioase pur ortodoxe care, din păcate, n-a fost înțeleasă, nici primită de unele oficialități ale Bisericii Ortodoxe Române din vremea începuturilor ei, iar apoi, în anii de după 1990, urmărită abil pentru a fi vânată de neoprotestantismul occidental și autohton.
Ca jurnalist ortodox de investigații, am realizat un scurt documentar de presă, dedicat părintelui martir Iosif Trifa, primul și singurul preot gazetar (profesionist) al României Întregite după Marele Război (1916-1918) – război în care clerul ortodox român a dat mulțime de PREOȚI-MILITARI, căzuți la datorie.
Așadar, după PREOTUL – MILITAR, jertfit pe câmpul de onoare, România interbelică l-a dat și pe PREOTUL- GAZETAR Iosif Trifa, căzut pe frontul duhovnicesc, în lupta pentru salvarea societății care se descreștina în ritm alert, sub potop de păcate.
Preotul - gazetar de geniu, IOSIF TRIFA, a fondat și patronat publicațiile ortodoxe (de misionarism, apologetică și apostolat) ”Lumina Satelor”, ”Oastea Domnului”, ”Tineretul Oastei”, ”Iisus Biruitorul” – foi și ziare pentru popor, editate în milioane și milioane de exemplare, chiar la Tipografia ”Oastea Domnului” din Sibiu (cumpărată și deținută de acest inegalabil cleric transilvănean, care și-a sacrificat sănătatea și apoi viața în războiul cel sfânt contra păcatelor Neamului Românesc).
CLERIC – GAZETAR AL EPOCII INTERBELICE
Scriitorul cu foc sacru și poetul mistic TRAIAN DORZ (1914-1989), mucenic al temnițelor comuniste (17 ani de detenție grea) a continuat opera de misionarism bisericesc și apostolat duhovnicesc al fondatorului Oastei Domnului. În lucrarea ”Istoria unei Jertfe” (patru volume despre viața eroică a părintelui Trifa și despre istoria întemeierii și prigonirii cumplite a acestei mișcări religioase unice în spațiul Balcanilor ortodocși), Traian Dorz punctează momentele următoare:
• 1888, martie 03 – se naște Iosif Trifa, în satul Certege, jud. Turda;
• 1907 – începe cursurile la Institutul Teologic – Pedagogic din Sibiu;
• 1910 – ajunge învățător în comuna Vidra de Sus (locul natal al eroului Avram Iancu);
• 1911 – se căsătorește cu Iuliana, nepoată de frate a lui Avram Iancu și este hirotonit preot în Vidra;
• 1919 – scrie intens și colaborează la multe reviste și ziare, cu articole pline de credință pentru Mântuitorul Hristos;
• 1920 – publică prima sa carte de tâlcuiri și îndemnuri sfinte cu titlul ”Spre Canaan”;
• 1921 – ajunge duhovnic la Academia Teologică din Sibiu;
• 1923 – întemeiază Mișcarea duhovnicească ”Oastea Domnului”;
• 1927 – se îmbolnăvește grav, ca urmare a muncii istovitoare de scriitor și gazetar. Suferă prima operație grea;
• 1930 – este internat din nou la Sanatoriul Geoagiu;
• 1933 – trimis de medici în Elveția, de unde se întoarce în stare gravă; suportă a doua operație la Geoagiu; mai suportă încă două operații, la Sibiu;
• 1935 – i se reface puțin sănătatea;
• 1936 – este internat în stare gravă la Brașov pentru a cincea operație; la Sibiu suportă a șasea operație;
• 1937 – a șaptea operație, tot la Sibiu;
• 1938 –ianuarie – este nevoie de a opta operație, dar inima obosită a părintelui Iosif Trifa nu mai rezistă;
• 1938, 12 februarie – preotul Iosif Trifa, cel mai fecund și mai iubit cleric – gazetar al epocii interbelice, a trecut la Domnul.
VOLUNTARIATUL DUHOVNICESC
Cu timp și fără timp, cu sănătate dar mai ales fără sănătate, preotul Iosif Trifa s-a implicat total, adică pe viață și pe moarte, în activitatea Mișcării duhovnicești ”Oastea Domnului”, pe care a înființat-o în 1923, după cum a anunțat clericul mucenic al jurnalismului ortodox în gazeta ”Lumina Satelor” (nr. 1/ianuarie 1923), prin articolul său programatic Chemare la o viață nouă.
Biograful Traian Dorz, ne-a oferit și datele de seamă din Istoria Oastei, focalizând prigoana declanșată contra părintelui – fondator Iosif Trifa. A fost o cumplită ostracizare profesională, în crescendo, care a culminat cu aberanta decizie de caterisire și cu halucinanta amenințare oficială de excomunicare a clericului – gazetar de geniu. Traian Dorz ne amintește (citez):
• 1929 – pr. Iosif Trifa cumpără Tipografia Oastei Domnului și organizează Librăria Mișcării duhovnicești;
• 1930 – are loc o "reorganizare", impusă de Mitropolie cu scopul vizibil de a diminua activitatea și rolul părintelui Trifa; apare revista ”Oastea Domnului”, ca supliment al gazetei ”Lumina Satelor”;
• 1934 – a doua "reorganizare", cu același scop: oficilizarea Oastei și stăvilirea voluntariatului ei duhovnicesc;
• 1935 – lovitura cea mare dată lucrării Oastei: răpirea revistei ”Oastea Domnului”;
– apare gazeta ”Iisus Biruitorul”, dar imediat suspendată după prima ediție;
– pr. Iosif Trifa este trimis în judecata Consistoriului bisericesc, pentru "nesupunere" față de Ierarh. După o judecată sumară, se rostește sentința, la 9 mai: CATERISIREA.
– părintele Iosif face apel;
– se judecă apelul, la Consistoriul Metropolitan din Sibiu. Se menține decizia de caterisire;
– părintele Iosif face recurs la Sfântul Sinod din București;
– se fixează data judecării la Sfântul Sinod, fără ca părintele Trifa să fie înștiințat; află din ziare despre ziua judecății sale; se ridică din patul de boală și merge spre a se apăra;
• 1937 – s-a menținut și la București sentința de la Sibiu, fiind declarat caterisit definitiv, neținându-se seama de niciuna din dezvinovățirile părintelui Trifa;
– 11 aprilie – este suspendată și gazeta ”Iisus Biruitorul” (până în 1946);
– apare gazeta ”Ecoul”, la Făgăraș, dar suspendată imediat;
– apare publicația/foaia ”Alarma”, dar suspendată și ea;
– reapare ”Ostașul Domnului”; este suspendată și aceasta;
– apare ”Glasul Dreptății”, la Sibiu;
• 1938 – ianuarie – sentință la Tribunalul Sibiu de confiscare a Tipografiei Oastea Domnului, în favoarea Mitropoliei. S-a făcut apel contra acelui proces nedrept;
– pr. Trifa se zbate între viață și moarte;
– apare, în ultima ediție a gazetei, articolul ”Oaia săracului”, scris de părintele Trifa, ca răspuns la confiscarea Tipografiei sale;
– 12 februarie – sufletul părintelui Trifa pleacă la Cer;
– 15 martie – este suspendată și gazeta ”Glasul Dreptății”;
– 15 iulie – apare ”Armata Domnului Iisus Biruitorul”, dar este suspendată imediat.
CONFIGURAŢIA UNUI DESTIN EXEMPLAR
– model de pedagogie harică
Prof. Liliana Georgeta LUPOAIE
Veacul își face socotelile.Toți cei care gravitează în jurul unor interogații spirituale autentice, află în părintele Iosif Trifa configurația unui destin cu relief aparte.
Începutul profesional al părintelui Iosif Trifa a fost ca dascăl, învățător la Vidra, satul lui Avram Iancu. Toate lespezile vieții sale pământești, au iată, sonorități istorice. De la sat trece apoi toate ,,examenele de grad“ ale durerii și ajunge la Sibiu, învățător al neamului și bisericii sale. Aici nu a avut catedră, autoritățile vremii “îngrijindu-se” să-l păstreze în anonimat social. Ferit de vanitatea de a educa un anumit eșantion uman, a îmbrățișat educând de la amvonul de jurnalist al publicației“ Lumina Satelor”, tot poporul.
A educa înseamnă a da ritm, a așeza în armonie existențială, a rotunji duhovnicește mai ales, spiritul uman. Părintele-învățător Iosif Trifa a reașezat sufletul românesc în regularitatea dinamică a Evangheliei, i-a reglat “pasul” trăirii în singura matcă autentică- Ortodoxia primilor creștini. A primenit și a limpezit viața creștină cauterizând viciile de natură păgână infiltrate adânc în creștinismul autohton.
Ca pedagog smerit al lui Hristos, părintele Iosif a intuit și cunoscut deplin structura și specificul neamului românesc. S-a identificat cu destinul eroilor și martirilor săi, cunoscându-le viața și jertfa în detaliu. A deslușit sensul istoric al evenimentelor sociale din fiecare colț de țară. Articolele sale (redutabil obiect de studiu istoric, jurnalistic, social) constituie pentru noi, cei de azi, un manual de istorie vie, o frescă socială în cheie de baroc comprehensiv. Simțea palpitul existențial al lumii întregi, fără să o colinde la pas. Făcea conexiuni și elabora sentințe cu reverberații actualizate și în problematica lumii de azi.
Dotat cu o hiperinteligență corespondentă unui hipertrofic simț al datoriei până la jertfa totală, a înțeles totul și a vrut să ne învețe tot. Disloca lucid orice fapt, orice semn, mergând pe firul semnificațiilor până la esențele vizibile celor aleși. De aici vocația pentru adevăr și cauza lui sfântă, până la prețul total pentru el, a tuturor celor ce s-au lăsat modelați de pedagogia lui harică.
Părintele Iosif intră în Catedrala Ierusalimului ceresc ca Mare Voievod al Întregirii temeliei neamului, înfăptuind unitatea de fond, esențială pentru viitorul de lumină al țării.
Părintele Iosif este suma elitei neamului românesc. Este o rotunditate în care pulsează culmile reliefului duhovnicesc al geografiei noastre spirituale. Avem nevoie să prindem unghiul privirii și răgazul (sinceritatea căutării) pentru a-l cunoaște profund și adevărat.
Obsedat de imperativul rigorii, a imprimat scrisului său un caracter duhovnicesc și educativ, capabil să cheme și să rostuiască suflete din orice țesătură- confesională, spirituală, umană…În acest sens a știut să tatoneze varietatea tipologiilor umane cu o teribilă virtuozitate analitică, apropiind părintește, până la a face hrană, inexprimabilul tainelor dumnezeiești.
Compacta sa erudiție era de natură inspirată și revelată. Prin ea domina cu înțelegeri superioare, răscrucile evenimențiale ale timpului său. Nu s-a lăsat confiscat de niciun partizanat. A fost clipă de clipă, viu și drept, absorbit de cauza Lucrării Domnului; om de convingeri și de atitudine, liber de prejudecăți și de trivialitatea poncifelor ideologice, deasupra oricăror înregimentări oportune.
Toată moștenirea sa spirituală este actuală, are legitimitate perpetuă, pentru că acela care ne-a lăsat-o a ales să sângereze la propriu și la figurat pentru ea, ca un stâlpnic fără stâlp, ca un descendent din neamul lui Iov…
Chipul său, ca o dramă plină de cearcăne, a biruit evidența istoriei, pe toată cronologia ei, intrând pe o orbită excepțională, corelativă existențial cu sfințenia. Domnul să ne ajute să plecăm genunchii oricărei încredințări de sine sau priceperi, sub epitrahilul ascultării de părintele nostru sufletesc, Iosif Trifa!