Mihai Eminescu și ADN-ul ființei neamului românescProf. univ. dr. Nicolae M. Constantinescu 03.03.2020
■ Sfârșitul celui de al doilea mileniu a consemnat o victorie uriașă a științei. S-a descoperit ca genomul uman este strict caracteristic fiecărei ființe, adică ADN-ul fiecărui individ este irepetabil. Deci, cel puțin la nivel genetic suntem unicate, așa încât vânturata teorie a egalității dintre oameni și-a găsit în sfârșit adevărata semnificație: există doar o egalitate de șanse, în rest nimeni nu poate fi înlocuit de altă persoană cu aceleași calități.
■ Unicitatea ființei umane era de fapt dovedită de mult prin unicitatea amprentelor digitale, la care s-au adăugat între timp unicitatea biochimică a omului: nu există două compoziții identice ale laptelui matern.
■ Apoi unicitatea fiziologică: nu există două electrocardiograme identice, de unde se și vorbește despre amprenta electrocardiografică a individului.
■ Apoi unicitatea comportamentală și în sfârșit unicitatea în materie de boală, care i-a făcut pe iluștrii medici francezi ai sec. XIX să declare: il y a des malades, pas des maladies, deci există bolnavi și nu boli....
Eram în anul 2000 la Los Angeles și gustam euforia acestei strălucite descoperiri privind genomul unic al fiecărui individ, când i-am făcut o vizită la San Diego lui George Emil Palade, singurul premiant Nobel pentru știință al românilor.
„Genomul unei nații”
Atunci am auzit pentru prima oară din gura lui că există și un genom al unei nații, deci și un genom al poporului român. Profesorul mi-a accentuat de mai multe ori acest lucru și mai mult mi-a destăinuit că a studiat acest genom și că a descifrat o caracteristică fundamentală la naţia noastră - și anume renașterea lui din cenușă.
La privirea mea puțin contrariată, profesorul mi-a făcut o pledoarie documentată și convingătoare, considerând că România nu poate renaște decât prin efortul susținut și pe termen lung al tinerei generații, dar doar după ce aceasta își va însuși, deci va învăța structura şi relaţiile care stau la baza unei societăți normale, la care oamenii să fie apreciați exclusive după calitățile lor, fără nici o altă influență conjuncturală.
Profesorul avea mare încredere că asemenea evoluții vor avea loc și în țara noastră, fiindcă moștenirea noastră genetică este favorabilă apariției unor exemplare de elită, indiferent dacă este vorba de fruntașii satului, de meșteri sau de intelectualii de rasă, de cărturari, de savanți. Aceiași încredere în nația noastră și în viitorul ei am găsit-o și la cel mai strălucit reprezentant al ei, la Mihai Eminescu:
„Ce-ți doresc eu ție, Dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele vânjoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor....”
„Vibrăm in corpora la Scrisoarea a III-a”
Aceste 4 versuri reprezintă un adevărat document programatic pentru poporul român și ne dovedește încă odată cât de profund pătrunsese Eminescu în „matricea stilistică” definită de Lucian Blaga drept mediul permanent în care respirăm, chiar atunci când nu ne dăm seama. Într-adevăr, ADN-ul nostru ca naţie ne face să reacţionăm ca nişte români, ne creează sensibilităţi comune, ne face să vibrăm in corpore la Scrisoarea III-a, la Rapsodia Română a lui Enescu, la Coloana Infinitului a lui Brâncuşi.
În ADN-ul nostru este înscrisă şi credinţa în Dumnezeu şi astfel ne explicăm de ce masa de tineri, adunată în Piaţa Universităţii în după amiaza zilei de 21 decembrie 1989, s-a aşezat în genunchi şi a spus Tatăl Nostru, deşi mulţi dintre cei ajunşi la Spitalul Colţea, pe masa de operaţie, mi-au declarat că nu intraseră în vreo biserică. Miracolul se găseşte în ADN-ul lor, acelaşi care îl îmbărbăta pe dac cu versurile eminesciene: „Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,/El este moartea morţii şi învierea vieţii”! închinate Creatorului sau în minunata invocare către Fecioara Sfântă: „Fii scut de întărire/Şi zid de mântuire./Privirea-ţi adorată/Asupră-ne coboară./O, Maică preacurată/Şi pururea Fecioară, Marie!”
„Dosarele de interdicție”
La sfârşitul acestei alocuţiuni nu pot să nu remarc încă odată că Mihai Eminescu s-a sacrificat pentru noi şi a fost sacrificat pentru interese obscure. Dosarele de interdicţie 968/1883 şi 645/1889 emise de Tribunalul Ilfov stau mărturie. Recuperarea acestui om de geniu, care a pătruns în sufletul românului ca nimeni altul, trebuie să devină unul din dezideratele noastre majore, nu numai pentru lirica lui, dar în egală măsură şi pentru proza lui politică. România are nevoie de un Institut „Eminescu” aşa cum există în alte ţări Institutele Dante, Goethe, Cervantes, Shakespeare, Puşkin, Petöfi. Studenţii de la Filologie au nevoie de o catedră Eminescu, fiindcă nici o altă cultură europeană nu s-a identificat în asemenea măsură cu un singur reprezentant al ei aşa ca la poporul român.
„Tarele genetice”
La 131 de ani de la moartea acestui Everest al culturii şi simţirii româneşti, personalitate arhetipală pentru toţi românii, trebuie să ne considerăm obligaţi să ducem la îndeplinire ideile lui profund româneşti privind: rolul şcolii în formarea unui comportament patriotic la tânăra generaţie; discutarea cu seriozitate şi responsabilitate a numelui ţării noastre în care să-şi facă loc şi ascendenţa noastră dacică, nu numai cea romană; în sfârşit, studierea în şcoala medie a textelor politice ale lui Eminescu a căror actualitate ne arată că într-adevăr există nişte tare genetice de care trebuie să ne debarasăm, dacă nu măcar să luptăm cu ele. Iată câteva exemple edificatoare, culese de mine din ziarul Timpul între 1878 şi 1883 (din articolele geniului ziaristicii românești, Mihai Eminescu):
■ Constatăm că nu mai există o altă deosebire între oameni decât cea pe care o stabileşte banul. (Timpul, 10 iulie 1881)
■ Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii. (Timpul, 18 aprilie 1879)
■ Oamenii care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe străzi, ocupă funcţii înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie. (Timpul, 3 mai 1879)
■ Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi authentic sentiment patriotic. (Timpul, 8 august 1880)
■ Suntem datori să spunem că partidele la noi nu sunt partide de principii, ci de interese personale, care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării. (Opere, volumul IX, pag. 465)
■ La aceste partide, organizarea nu înseamnă decât disciplină oarbă, supusă interesului bănesc şi nu comunităţii de idei. (Timpul, 27 aprilie 1879)
■ Trăind din politică şi prin politică, şi neavând nici un alt soi de resurse materiale sau de putinţă de a-şi câştiga existenţa, politicianul de azi este capabil de a falsifica totul: şi liste electorale, şi alegeri, şi forme parlamentare şi idei economice, şi ştiinţă, şi literatură. Această fiinţă proteiformă poate îmbrăca toate formele posibile: ministru, financiar, întreprinzător de lucrări publice, deputat, administrator, membru la primărie, totul în fine. (Timpul, 17 ianuarie 1880)
■ Aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate. Ei alterează mersul natural al societăţii, se substituie prin vicleşug şi apucături meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare, în formă politică, a hoţilor de codru, instituind codri guvernamentali şi parlamentari. (Timpul, 17 august 1882)
■ Faţă c-o asemenea privelişte, în care virtutea se consideră de unii ca o nerozie, … în care inteligenţa şi ştiinţa, privite ca lucruri de prisos, sunt expuse invidiei nulităţilor şi batjocurii caracterelor uşoare, în care cuminţie se numeşte arta de a parveni sau de-a trăi din munca altora, spiritul cel mai onest ajunge la momentul fatal de cumpănă, în care înclină a crede că, în asemenea vreme şi-n aşa generaţie, însuşirile rele ale oamenilor sunt titluri de recomandaţie. (Timpul, 21 decembrie 1880)
■ A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat. (Timpul, 1 aprilie 1881)
■ Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, corupţia electorală, cumulul de funcţii, toate acestea nu au a face, la drept vorbind cu cutare sau cutare principiu de guvernământ. (Timpul, 18 decembrie 1887)
■ Nimic nu demoralizează mai mult pe un popor decât erijarea nulităţii și a lipsei de cultură în titluri de merit. (Timpul, 8 aprilie 1882)
■ Acuma trădătorul se numeşte geniu, plagiatorul - erou, pungaşul - mare financiar, panglicarul - om politic, cămătarul - negustor, speculantul de idei - om de principii. Judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce şi, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut punctul de plecare sănătos (Timpul 26 mai 1883), că fiecărui drept îi corespunde o datorie (Timpul 20 martie 1880), că secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului. (Timpul, 17 august 1882)
■ Acela ce cutează a se revolta faţă de această stare de lucruri…. Este denunţat opiniei publice de către negustorii de principii, ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar. (Timpul, 23 iunie 1879)
■ Răul esenţial care ameninţă poporul nostru este demagogia (Timpul, 16 mai 1882). Demagogie: înşelarea opiniei publice prin promisiuni mincinoase, practicate de cineva pentru a-şi crea popularitate. (DEX)
■ Demagogii sunt aproape toţi viţioşi, netrebnici, laşi la caracter şi nerozi la minte, lipsiţi cu totul de un complex de idei morale, care să constituie normativul unei vieţi oneste şi serioase. (Timpul, 7 octombrie 1878)
■ Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât. (Timpul, 30 iulie 1881)
■ Aţi comis păcatul de neiertat de care istoria vă va cere compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desăvârşire sentimentul onestităţii între oameni. Răspunderea vă este teribilă, căci o naţiune coruptă este o naţiune pierdută. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi pe mâine în milionari, fără să poată a-şi explica secretul acestei extraordinare schimbări. (Timpul, 14 februarie 1882)
■ Trebuie odată ca poporul românesc să-nţeleagă cum că, totdeauna, omul ce are ceva, omul care are ce pierde, fie nume istoric, fie avere muncită, fie reazimul moral al unei mari inteligenţe sau al unei mari culturi, numai acela cumpăneşte drept, când face legi, judecă cu nepărtinire şi nu are interes de a sta neapărat la putere, numai şi numai pentru a se hrăni din buget. (Timpul, 30 septembrie 1878)
■ În ţara noastră e de ajuns dacă se asigură înaintarea meritului şi a muncii; e destul atâta. (Timpul, 6 mai 1881)
■ Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în faţă ş-a recunoaşte adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte. (Opere, volumul XV, pag. 85)
■ Nu se poate tăgădui că nemulţumirea generală e mai mare decât oricând, că nu e om - nu cu vreo minte deosebită sau pretenţios, ci oricum l-ar fi lăsat Dumnezeu, care să nu simtă că Parlamentul e în mare parte compus din farsori şi că administraţia maltratează lumea şi o despoaie. (Timpul, 30 septembrie 1882)
■ Nu se poate tăgădui cu toate acestea că un fel de apatie generală a cuprins ţara, că ea nu mai posedă nici un fel de elasticitate a puterilor ei în faţa complicaţiunilor, că ceea ce se observă în genere e un fel de nepăsare, de dezinteres în chestiuni politice, încât chiar încercările de galvanizare făcute prin proiectele de reformă, nu produc effect asupra publicului. (Timpul, 28 septembrie 1882)
■ Nu e indiferent pentru un popor cărui principiu se datorează ridicarea unui om din mijlocul lui : dacă ea se datorează tăriei, curajului, energiei - tot atâtea denumiri diverse pentru principiul puterii de muncă şi pentru bărbăţie - sau dacă ea se datorează speculei, apucăturilor, instinctelor feline. (Timpul, 14 aprilie 1883)
■ Coruptibilitatea de moravuri şi superficialitatea de educaţie merg mână în mână. (Timpul, 14 aprilie 1883)
■ Cât ne costă plagiatorii intelectual sterpi cari uzurpează catedre universitare şi secundare? (Timpul, 22 iulie 1882)
■ Dacă avem nevoie de ceva este mai întâi de toate o administraţie cu ştiinţă de carte şi insuflată de spiritual probităţii, acelaşi lucru se cere de la judecători, de la profesori, de la orice organe ale statului…. Nici cele mai bune legi nu fac din subprefect om cu ştiinţă de carte. (Timpul, 25 martie 1882)
■ Suntem siguri că o altă stare de cultură, că mai multă ştiinţă, o mai îngrijită educaţie, o accesibilitate mai reglementată la demnităţile publice, după măsura meritului şi a învăţăturii, ar da rezultate mai bune, oricare ar fi forma de guvernământ din România. (Timpul, 7 septembrie 1882)
■ Statul lăsat pe mâna politicianismului asigură realizarea intereselor personale, a parvenirii, a scăpării de răspundere în spatele paravanului parlamentarismului (Timpul, 18 ianuarie 1879), întrucât acest stat demagogic nu are nici un respect pentru popor, pentru sănătatea lui, pentru tradiţiile lui; e statul egoismului afişat. (Timpul, 1 aprilie 1882)
Citate din Timpul, nedatate:
■ Marea slăbiciune a istoriei românilor stă în discordie.
■ Ce suntem noi, comedianţi, saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca pe nişte cămăşi şi partidul ca cizmele?
■ Noi poporul latin de origine ortodoxă suntem în realitate meniţi a încheia lanţul dintre apus şi răsărit; aceasta o simţim noi înşine, se simte în mare parte de opinia publică europeană.
■ Sunt dezamăgit, căci am lucrat din convingere şi cu speranţă în consolidarea ideilor mele şi un viitor mai bun ţării mele.
N.R. Acest text reprezintă conferința medicului prof. univ. Nae Constantinescu, la Simpozionul Cultural dedicat împlinirii a 170 de ani de la nașterea geniului ziaristicii românești, Mihai Eminescu, desfășurat la 9 ianuarie 2020, la Sediul Primăriei Sector 2 București. Mulțumiri doamnei dr.ec. Angelica Stănciuloiu, președinte ASCIOR, pentru facilitarea publicării
(Silviu Alupei).