„Noi unde suntem?”Carmen Daniela Negrean 01.02.2019

„Nici până acum nu s-a rezolvat problema reprezentării heraldice a românilor din Transilvania”.

La împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, se cuvine să privim în trecutul nostru istoric, să vedem cât de profundă și cât de puternică a fost lucrarea poporului român pentru a avea un stat național unitar.

O speranță, o dorință, un strigăt: UNIREA!

Popor european, cu toate valorile Europei înscrise pe certificatul de naștere, poporul român a fost ales pentru suferință, căci oare cum poți defini altfel decât prin suferință starea de a trăi despărțit în istorie atâtea veacuri?

Evoluția în state separate a fost dictată de factori politici și militari externi, în primul rând, dar în fața destinului, poporul român nu s-a resemnat, nu s-a revoltat, ci și-a păstrat credința și speranța și a lucrat neîncetat prin anonimi și prin personalități pentru întregirea neamului.

Vulturul și capul de bour

Stemele celor trei Țări Românești vorbesc într-un limbaj simbolic (heraldic) de planul unirii gândit de însuși Dumnezeu. Cele trei stele întregesc una singură și par să indice și căile pe care se va lucra.

Vulturul Țării Românești exprimă viziune și îndrăzneală.

Capul de bour al Moldovei exprimă dorința, puterea și locul de unde se va începe lucrarea, apoi strigătul românilor din Ardeal, care deși formau majoritatea, erau tolerați în așa măsură că nici pe stema Principatului Transilvaniei nu apăreau. Cele trei națiuni privilegiate erau reprezentate pe stemă astfel: mai întâi acvila, simbolul nobilimii maghiare, soarele și luna simbolizând pe secui, iar sașii prin cele șapte turnuri. Românii NU! La sfârșitul secolului al XVI-ea, principii Sigismund Bathory și Andrei Batory, dorind să se autointituleze și principi ai Țării Românești și ai Moldovei, așează sub stema personală cele trei steme: a Țării Românești, a Moldovei și a Transilvaniei.

O stemă misterioasă

În anul 1600 Mihai Viteazul exprimă pe sigiliul său o realitate istorică, dar și o reparație morală pentru românii transilvăneni. Astfel, pe acest sigiliu, care l-a costat viața pe marele domnitor, apar înșiruite de sus în jos: acvila cruciată Valahă, capul de bour al Moldovei și la sfârșit o stemă misterioasă: 2 lei afrontați (față în față), stând pe șapte piscuri și ținând în labe o spadă. Cei doi lei reprezentau stema Daciei antice și care în acel context reprezenta Transilvania.

Tran-Silva, adică „Țara de dincolo de păduri” era asimilată Daciei antice și deci stema Transilvaniei de pe sigiliul lui Mihai Viteazul era stema Daciei.

Simbolurile Daciei Mari, adică cei doi lei, au fost folosite ca năzuințe spre refacerea unității naționale și de alți voievozi români din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, numărându-se printre aceștia Constantin Brâncoveanu, Nicolae Mavrocordat și fiul său Constantin Mavrocordat, Ioan Sandu Sturdza, Alexandru Ghica, Gheorghe Bibescu, Barbu Știrbei.

Leii Daciei Mari

De asemenea, de pe Stema adoptată în anul 1867 de către Principele Carol, nu lipseau simbolurile Țării Românești, Moldovei și Daciei. Scutul timbrat cu o coroană regală este susținut în dreapta de o femeie dacă, înarmată cu o sabie încovoiată dacică, iar în stânga de un leu.

Noua stemă din 1867 reflecta în bună măsură aprecierile Principelui Carol și ale Principesei Elisabeta, soția lui, potrivit cărora, Românii sunt continuatori ai Daciei.

În anul 1872, stema dacică este completată cu cei doi lei afrontați. După reîntregirea Țării în toamna anului 1918, în Legea din 23 iunie 1921 s-a adoptat noua stemă care și ea păstra simbolul dacic. Leii afrontați reprezentau independența, suveranitatea, puterea, bogăția și bunăstarea, potrivit afirmației profesorului Augustin Deac.

O scăpare sau o premeditare?

Odată cu instalarea comunis­mului în România, 1948 aceste sim­boluri au dispărut în procesul de so­vietizare care a acaparat și istoria românilor cu toată simbolistica ei.

În anul 1992, după revoluția din decembrie ’89, s-a revenit la vechea stemă, iar la ora la care citiți aceste rânduri a fost deja adăugată ultimul e-lement heraldic, Coroana Regală.

Însă nici până acum nu s-a rezol­vat problema reprezentării heraldice a românilor din Transilvania. Ce curaj ne lipsește să fie așezați pe scutul heraldic cei doi lei dacici și în același timp sim­bolul românilor din Transilvania?

Marea Unire s-a făcut acum un veac cu sacrificii imense, dar a rămas estompat strigătul românilor de pes-te munți: „Noi, unde suntem?”