Preşedintele şi EpiscopulSilviu Alupei 07.05.2019
■ Startul procesului de separare (totală, definitivă?) „Puteri politice (în limbaj popular: STATUL) de Puterea Religioasă (Bisericile Creştine din România secolului 21) a fost dat fulgerător, chiar de Preşedintele ţării [K.W.Johannis].
■ Mesajul de delimitare al Preşedintelui K.W. Johannis faţă de cele patru milioane de creştini (trei milioane de ortodocşi şi un milion de catolici şi protestanţi) a fost dur, însă mascat – prin limbaj înşelător şi formulare echivocă.
■ Ca să arate că Puterea Politică (Statul, pe care îl reprezintă) divorţează ireparabil de Puterea Religioasă (de Bisericile creştine, care au votat cu „DA” la Referendum-ul din 2018), Preşedintele a afirmat belicos că milioane de români care nu au ieşit la vot (!) „le-au dat cu FLIT” creştinilor care au votat „DA”. În plus i-a numit pe aceşti creştini care şiau exercitat dreptul constituţional, ca fiind „INFATUAŢI” şi „INTOLERANŢI”.
■ Puterea Religioasă (deocamdată, doar prin BOR) a ripostat ferm, instantaneu, necruţător, printr-o simplă postare pe Internet a vocii unui Ierarh al BOR, P.S.Ignatie, Episcopul Huşilor (susţinut apoi, cu o declaraţie şocantă a purtătorului de cuvânt al Patriarhului BOR, teologul de mare cultură şi rafinament intelectual, Vasile Bănescu, care l-a acuzat pe Preşedintele KWJ de atitudini anticreştine.
■ Replica Episcopului Ignatie a fost una devastatoare pentru Puterea Politică. A fost formulată în termeni decenţi, cu eleganţă intelectuală. Mai mult, ca fin teolog ortodox, P.S. Ignatie a transmis către românii ortodocşi că a receptat mesajul politic al lui KWJ. Anume, că s-a dat startul divorţului/separării statului faţă de Biserică şi în România (în spiritual anti-creştin al Revoluţiei franceze şi al Revoluţiei bolşevice). Astfel, vom asista la o luptă cumplită între Puterea Politică (susţinătoare a ateismului post modern, a ideologiei şi libertăţilor LGBTT-ismului, a mişcărilor New Age, etc) şi Puterea Religioasă (Biserica lui Hristos). Textul P.S. Ignatie cu substrat sociologic, filozofic şi teologic va face istorie.
Statul spune, iată, ADIO Bisericii! Iar Biserica românească va trebui să îşi caute calea de supravieţuire în cadrul statului ateu! Episcopul Ignatie a fost, acum, doar un seismograf” al BOR. Înainte de a radiografia cu mijloace jurnalistice raportul dintre Statul Român (fondat în 1918) şi Biserica Ortodoxă (autocefală din 1924), să zăbovim asupra mesajului ransmis de KWJ, un Preşedinte democrat, cu biografie chiar de „liberal”. Susţinut la alegerile din 2014 chiar de grupare politică „ne-atee”, mai precis de A.C.L.. Vă mai amintiţi, iubiţi creştini naivi din România? KWJ a câştigat alegerile prezidenţiale promovând „democraţia creştină de factură europeană” sub oficina politică „A.C.L. – Alianţa Creştin Liberală”.
Mesaj ...otrăvit?
Să ne reamintim de mesajul președintelui care a afirmat la un eveniment de anvergură internaţională – că milioanele de români care nu au ieşit la vot, la Referendum-ul pentru căsătoria normală/naturală (cităm) „le-au dat cu FLIT” (celor care au votat „DA”). Pentru cititorii mai tineri ai revistei Conştiinţa care nu cunosc termenul „FLIT”, le precizăm că între 1955-1975, în România, acest cuvânt desemna un recipient, tip pompă, cu pesticide foarte puternice, pentru omorârea insectelor şi şobolanilor – adică substanţe otrăvitoare şi pentru om. Ce să înțelegem, așadar?
Rupere și sfâșiere
Să deducem de aici că Preşedintele tuturor românilor, aşa cum prevede Constituţia, KWJ şi-a dat ... aramele de factură anti-creștină pe faţa sa de liberal, de democrat? Ni se pare extreme de primejdioasă, mai ales când este enunțată de președinte, ideea de dihotomizare a societăţii creştine pe criteria religioase; adică tabăra ne-creştinilor, anti-creştinilor, LGBTT-iştilor contra comunităţii creştinilor (ortodocşi, catolici şi protestanţi); aşa cum fostul preşedinte Ion Iliescu a împărţit România – cu ajutorul minerilor sangvinari şi al foştilor securişti ai PCR – în două categorii/clase sociale antagonice (marxiste): muncitori şi intelectuali (ne amintim de sloganul „Securităţii lui Măgureanu – KGB”: NOI MUNCIM, NU GÂNDIM!; aşa s-a ajuns la război civil în Bucureşti în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990).
„Tangoul” BOR
Revenim la raportul dintre STAT şi BISERICĂ (perioada 1918 – 2019), în România, ţară cu populaţie majoritar ortodoxă (conform recensământului periodic, făcut după 1990).
Riposta Episcopului ortodox, ca reprezentant al BOR (Puterea Religioasă) contra Puterii Politice nu trebuie înţeleasă doar ca un act de curaj sau un gest atipic în cadrul Bisericii Ortodoxe. Vom vedea, în continuare, că atitudinea Episcopului Ignatie, ca ierarh al BOR, a fost una normală, într-o ţară în care, timp de o sută de ani de existenţă a Statului modern, numit România, BOR a avut doar relaţii de colaborare sau de coexistenţă cu statul (în epoca interbelică 1918-1938 şi în perioada post comunistă 1990-2019) şi de supravieţuire (sub dictaturile carlistă, antonesciană şi comunistă). Un fel de „tangou”, în care BOR a dansat periodic cu Puterea Politică, pentru a supravieţui instituţional. Dar cu ce preţ?
Viaţa cetăţii
Reacţia PS Ignatie, ca ierarh al BOR, se încadrează în doctrina Sfântului Sinod de apărare a creştinismului atunci când Ortodoxia şi învăţăturile Bisericii lui Hristos sunt atacate cu intenţie, pragmatic, sistematic, etc. Nemuritorul Profesor de Logică şi Metafizică, Nae Ionescu (1890-1940), ca ziarist inegalabil în epoca interbelică, a punctat cu dovezi şi argumente legitimitatea implicării BOR în viaţa cetăţii, în momentele importante ale societăţii creştine. În fulminantul său articol „Biserică, Stat, Naţiune” (apărut în imbatabila revistă de cultură teologică ortodoxă „PREDANIA”, an I, nr. 3, aprilie 1937), Profesorul Nae Ionescu se referea la răspunsul oferit ministrului Cultelor de atunci (deci Reprezentantul STATULUI) de către Sfântul Sinod al BOR, pe tema delicată a „amestecului preoţilor în viaţa politică a ţării”. Gazetarul de geniu Nae Ionescu, constata că răspunsul Sfântului Sinod, la întâmpinarea Ministerului Cultelor este „din 1919 şi până acum, în 1937, cel dintâi act izvorât din răspunderea faţă de aşezarea, rosturile şi destinul Ortodoxiei”.
Datoria BOR
P.S.Ignatie, Episcopul BOR, a replicat în mod legitim Preşedintelui, ca reprezentant al Puterii Politice, care a atacat incalificabil creştinismul şi drepturile democratice, constituţionale chiar, ale celor trei milioane de ortodocşi insultaţi şi ameninţaţi cu FLIT letal. Iată citatul (reprodus de gazetarul Nae Ionescu) din comunicatul Sfântului Sinod, care dovedeşte linia doctrinară tradițională pe care se situează BOR şi astăzi: „Este datoria Bisericii de a combate toate formaţiunile – inclusiv partidele politice – care «propagă concepţii de viaţă şi programe etice opuse creştinismului »; şi, deci implicit, DREPTUL Bisericii de a sprijini acele acţiuni – fie chiar şi politice – care militează pentru «concepţia despre existenţă» şi «programul etic» al Ortodoxiei”.
De mare impact au fost atunci, pentru opinia publică, comentariile gazetarului- Profesor de Metafizică şi Logică la Universitatea Bucureşti, asupra textului doctrinar al Sfântului Sinod. Iată un pasaj care a provocat insomnie Puterii Politice interbelice: „Prin această atitudine, exprimată într-o formă de impunătoare fermitate şi o rară nobleţe, Sfântul Sinod sublinia necesitatea Bisericii de a se identifica cu naţia – fie chiar cu riscul de a intra în conflict cu statul”.
„[...]Atâta vreme cât omenirea a trăit sub regim teocratic, nu era decât foarte normal ca Biserica şi Statul să fie una. Şi tot în chip normal laicizarea vieţii trebuie să ducă la separarea Bisericii de Stat”.
„Nevoia clarificării”
În plină glorie (!) economică şi culturală a epocii interbelice de factură burgheză, mai exact în 1934, societatea cultă ortodoxă a simţit nevoia unor clarificări ale raportului dintre Biserică şi Stat. Deci problema aceasta este veche în România.
Panicarea politicienilor
Martirul-profesor de „Istorie Bisericească” Teodor M. Popescu a ţinut conferinţa cu titlul „Misiunea creştină a Statului” în data de 8 martie 1934 (exact acum 85 de ani). Discursul, argumentaţia, profunzimea problematicii şi actualizarea temei au şocat auditoriul creştin (reprezentanţii Puterii Religioase), dar au provocat panică în rândul Puterii Politice.
Martirul anticomunist Teodor M. Popescu (recunoscut ca savant în comunitatea istoricilor europeni) a pus o întrebare grea auditoriului: „E statul în slujba binelui, aşa cum l-a înţeles Mântuitorul, aşa cum l-a justificat Sfântul Apostol Pavel?”. Surprinzător, vom vedea, Teodor M. Popescu ajungea la constatarea că statul interbelic „nu are înţelegere pentru o colaborare la realizarea unei opere religioase”. Şi prin urmare marele teolog român a adresat societăţii culte ortodoxe de atunci trei întrebări care au zguduit conştiinţele multor ierarhi, clerici şi intelectuali ortodocşi, obişnuiţi – vorba profesorului Nae Ionescu să vadă (cităm tot din revista PREDANIA) „atitudinea umilă, plină de «iertăciuni», ciujdită, de până acum, a Bisericii româneşti”. Spiritul Revoluţiei franceze (cu separarea totală a Bisericii de Stat) erode deja Puterea Religioasă a României interbelice. Iar spiritul Revoluţiei bolşevice din Rusia comunistă bătea la porţile Statului Român. BOR striga, dar statul dormea...
În aceste împrejurări, deloc roze, teologi universitari, medici, clerici, oameni de cultură, etc., au organizat în 1934, la Sala Dalles, un ciclu de conferinţe extraordinare, intitulat „Problemele actuale în Biserică şi Stat”.
Printre conferenţiari s-au numărat cele mai puternice creiere ale epocii interbelice, cele mai importante voci de personalităţi creştine ale vremii: teologul şi ziaristul Nichifor Crainic, academicianul Sextil Puşcariu, profesorul Remus Cândea, prof. Dr. Nicolae Minovici, profesorul Simion Mehedinţi, profesorul teolog martir Teodor M. Popescu, etc.
Întrebările martirului
Iată întrebările profesorului-martir anticomunist Teodor M. Popescu:
„1. Nu este mai bine ca Biserica să-şi îndeplinească singură misiunea creştină, fără a mai recunoaşte statului rolul de colaborator?”
„2. Nu este mai bine ca, instruită de experienţele din trecut să renunţe la asistenţa statului, pentru a-şi păstra caracterul, libertatea şi prestigiul?”
„3. Nu este, prin urmare, mai correct şi mai potrivit regimul unei separaţii complete şi leale, principial evanghelice şi benevol consimţite?”
Umilirea BOR
La prima vedere, aceste întrebări, oarecum retorice, ale profesorului Teodor M. Popescu ar putea provoca azi nedumerire în mediul clericilor sau al ierarhilor BOR. Însă atunci, în aşa zisa glorioasă epocă interbelică, după doar 4 ani de formală colaborare a „statului democrat” cu BOR, deci în 1938, Puterea Politică îl determina pe inconştientul Rege Carol al II-lea să instaureze o dictatură personală, cu guvern-partid unic (FRN). Şi aceeaşi Putere Politică (oarecum cuminte), până în 1937, a trecut la umilirea BOR prin acţiunea de numire cu forţa (!) a Patriarhului Miron Cristea drept Prim-Ministru în regimul de dictatură personală a Regelui. Să ni se permită să lansăm şi noi acum, în 2019, o întrebare la fel de tulburătoare... Atitudinea Episcopului Ignatie, ca reprezentant al unei Biserici Ortodoxe batjocorită mereu din 1938 şi până în 1989 – şi atacată sistematic între 1990-2019 – poate fi considerată o punere la punct a Puterii Politice, care (mai ales în ultimii ani) a umilit Ortodoxia cu legislaţie anti-creştină, amorală, imorală?
„Spirit străin, brutal, provocator”
În discursul său, președintele a făcut caz de ţinuta sa democrată şi de postura sa de „apărător al drepturilor omului”. Revenim la conferinţa profesorului Teodor M. Popescu din 1934: „Statul laic şi democrat, statul drepturilor omului, trebuiau să realizeze, pentru a fi consecvent cu principiile sale, suveranitatea poporului, să satisfacă deci, mai mult şi mai bine decât orice formă (alta) de stat, interesele legitime ale naţiunii de la care emană puterea.
[...] Poporul nu cunoaşte stăpân mai mare ca Dumnezeu, nici aşezământ mai sfânt ca Biserica. [...] Statul unui popor creştin nu poate fi condus fără criterii religioase şi morale, iată într-un cuvânt totul”.
Tot atunci, la 25 ianuarie 1934, într-un discurs politic care a incomodat ateismul societăţii burgheze interbelice, Iuliu Maniu, martirul democraţiei creştine în România, în calitate de fost şef al guvernului, cerea: „Trebuie să ridicăm la rangul de principiu de stat morala creştină” (Iuliu Maniu a plătit scump, cu viaţa, în temniţa comunistă, atitudinea sa).
Peste două luni, în centru Capitalei unei ţări încă nebolşevizate de Rusia comunistă, adică în martie 1934, teologul Teodor M. Popescu avertiza, la Conferinţa sa de la Sala Dalles: „[...] Se face simţit şi temut, în orientarea mai nouă a politicii de stat, un anumit spirit străin şi contrariu intereselor religioase ale poporului, un spirit care s-a şi manifestat brutal şi provocator de câţiva ani, lovind în sentimentele creştine ale Neamului, în drepturile şi în prestigiul Bisericii şi în special al celei ortodoxe”.
„S-au produs declaraţii şi acte de guvernământ din care rezultă că Biserica este considerată ca o sarcină de prisos, suportată încă de nevoie, fiind socotită o instituţie perimată, incomodă, inutilă, servind nu statului ci – s-a zis – superstiţiei”.
N.B. Aceste citate (din 1934) ar trebui să le dea insomnie Preşedintelui şi „Guvernului (său) de tehnocraţi” din 2016, de pildă, care prin reţelele de oficine ale „Uniunii Soroşșș” România au atacat abominabil BOR. Astăzi, aceleaşi personaje necreştine, ne-botezate, susţin legislaţia LGBTT, Trans-Gender etc. într-o campanie mediatică pe care nici KGB-ul lui Putin nu ar fi în stare să o realizeze, precum au reuşit anti-creştinii „reţelei Soroşşş ”.
„Religia e un drept sacru al poporului”
Dacă ar fi trăit astăzi, ca fost deţinut politic, profesorul-martir Teodor M. Popescu ar fi expediat probabil la Palatul Cotroceni următoarea frază (din conferinţa mai sus citată): „Şi dacă religia este un bun şi un drept al Poporului, cel mai mare bun sufletesc, Biserica este o necesitate naţională, cea mai mare necesitate în ordinea celor spirituale. De aceea, BISERICA este un drept sacru al poporului ca însuşi dreptul la credinţă şi la viaţă. Este dreptul lui la viaţa spirituală. Ar fi deci o crimă naţională a ignora sau a contrazice cerinţele religioase ale poporului şi este exclus a putea rupe viaţa lui religioasă de restul vieţii lui”.
Derapaj sau sinceritate?
Ca om şi ca simplu cetăţean, un individ poate să declare orice, oricând, pe răspunderea sa civilă, penală, morală, etc. Dar ca Preşedinte al tuturor românilor, creştini şi necreştini, atei sau clerici, liber-cugetători sau monahi, trebuie să fie pregătit să primească imediat replica unui Episcop al BOR, pentru derapajele sale anticreştine în gândire şi vorbire. Chiar şi atunci când cineva (cine?) i-a pus pe limbă discursul politic pentru separarea Statului de Biserică.
Preşedintele şi Episcopul! Iată o confruntare teribilă, un uriaş conflict de interese (creştine/anti-creştine), o incredibilă (până mai ieri) luptă pe faţă între Stat şi Biserică. Să nu uităm însă: Episcopul IGNATIE a ridicat umilinţa de pe faţa BOR. A punctat istoria post-comunistă.
„Apelul adresat BISERICILOR CREȘTINE”
În anul 2001, juristul-publicist GELU DORU ILIEȘ (unul dintre cei mai valoroși avocați ai României post-decembriste) a trimis către toate instituțiile PUTERII POLITICE și PUTERII RELIGIOASE din țară, către SRI și Puterea Judecătorească, dar și către întreaga mass-media (plus ambasadelor SUA, Franței, Marii Britanii, Germaniei și Israelului), o scrisoare deschisă intitulată „APEL adresat BISERICILOR CREȘTINE din România”. Ca redactor de investigații la cotidianul ROMÂNIA LIBERĂ, în anul 2001, m-am trezit cu un exemplar (al acestui document) pe birou. Fiindcă nonconformistul, incomodul avocat Gelu Doru Ilieș a expediat „Apelul” nu numai directorilor de publicații și de televiziuni, dar și jurnaliștilor de investigații, anume celor implicați în dezvăluirea și analiza fenomenelor de corupție politică și religioasă din România post-comunistă. Instantaneu, l-am apelat telefonic pe expeditor. L-am felicitat. Așa ne-am cunoscut și împrietenit pe... viață. Au urmat zeci și zeci de articole și de emisiuni tv în care acest adevărat intellectual transilvănean a fost colaboratorul și mentorul meu.
Frică la B.O.R., cinism la K.G.B.
„Apelul – scrisoare deschisă” al reputatului jurist transilvănean Gelu D. Ilieș i-a speriat parcă de... moarte pe toți reprezentanții entităților politice și religioase aflați pe lista destinatarilor; a zguduit conștiințe de parlamentari și miniștri și de ierarhi ai BOR; a deranjat cumplit comodități intelectuale; a fisurat lașitățile unor intelectuali cu pretenții de oameni de cultură, de creștini...autentici; a produs șoc emoțional și „groază psiho-socio-politică” pentru așa-zisele personalități ale „statului de drepți” și ale BOR din anul 2001.
Însă rezultatul concret, vizibil, a fost ZERO, la nivelul instituțional al entităților juridice mai sus enumerate. Adică o „curată” batistă ... ortodoxă pe murdăritul țambal politic (post-comunist). Pe de o parte, frica din oasele reprezentanților structurilor PUTERII RELIGIOASE, pe de altă parte – iresponsabilitatea și indiferența cinică (de tip KGB) la vârfurile PUTERII POLITICE. În replică, juristul Gelu D. Ilieș, cuprins de mâhnire și disperare, și-a publicat „Apelul” într-un volum cu texte special dedicate acestei probleme tabu, intitulat „ÎNGERI ȘI DEMONI”. Cum mecanismul turco-fanariot al „batistei pe țambal” a funcționat în continuare, avocatul Gelu D. Ilieș a pus „artileria grea” și „aviația de bombardament...eseistic” asupra PUTERILOR RELIGIOASĂ ȘI POLITICĂ, publicând: „AGONIA PERSONALITĂȚILOR (personalitățile între naivitate și îngâmfare)”; „EXTAZUL și DELIRUL PUTERII (puterea politică și averea – două ficțiuni)”; „CRIZA CUNOAȘTERII TERESTRE (eroarea istorică și eșecul planetar al personalităților)”; „EROICA – sfidrea morții”...
Creștinii batjocoriți, apărați de P.S. IGNATIE
Iată cum, în acest context politico-religios al României post-comuniste, va face istorie curajul extraordinar al unui episcop BOR, P.S. IGNATIE, de a replica pe față, direct, unui vremelnic președinte. Însă BOR, parte a PUTERII RELIGIOASE, ar trebui să reconsidere valoarea mesajului din Apelul adresat Bisericilor Creștine din România, trimis în martie 2001 către P.F.TEOCTIST, Patriarhul de atunci al BOR, dar și PAPEI Ioan Paul al II-lea și lui Ion ILIESCU (Președintele de României de atunci). Are cuvântul – ca un remember (martie 2001), nonconformistul avocat (citatele sunt extrase din „Apelul” său, publicat în volumul „ÎNGERI ȘI DEMONI”, Editura Continent, 2001). Juristul Gelu D. Ilieș: „Chiar și atunci când este lovită, PUTEREA RELIGIOASĂ nu poate fi ucisă. Ea va reacționa, puterea ei fiind perenă. Dacă PUTEREA POLITICĂ se bazează pe elemente exterioare, pe fenomene, pe așa-zisele interese economice, PUTEREA RELIGIOASĂ pune la baza sa CREZUL, CREDINȚA colectivă în divinitate – element ce ține de viața afectivă eclatantă, care este de o forță fulminantă, apodictică”.
Ivan cel Groaznic, un posibil model?
Juristul Gelu D. Ilieș: „Bisericile naționale ORTODOXE din Europa, până în secolul al XVI-lea, au stat proptite drept, alături de împărați, țari și domni. Ivan cel Groaznic a înfiorat se pare, pe vecie, BISERICA ORTODOXĂ, sugrumând curajul acesteia, odată cu gâtuirea ierarhului bisericesc FILIP, Mitropolitul Moscovei”. „Exceptând momentele de trezire din 1940 și 1941, din partea Bisericilor Ortodoxe din Grecia și Rusia, cu ocazia invaziilor italiene și germane (ca și a Bisericii Ortodoxe sârbe), Bisericile noastre Ortodoxe au acceptat, plecate, să vegeteze doar în dogma noastră ortodoxă, fără a mai interveni activ în viața socială (...) Este evident că Biserica Ortodoxă nu s-a mai implicat în viața socială. În țările ortodoxe europene, PUTEREA POLITICĂ și-a făcut jocul cum a dorit. Turma adoratoare suportă pauperizarea, dirijată sau dictată, minciuna, abuzul, tortura, furtul fățiș, depersonalizarea în masă, pierderea credinței și ateizarea colectivă”.
Misiunea BOR în Mileniul trei
Juristul Gelu D. Ilieș: „Dacă în trei țări comuniste, Biserica a desfășurat o opoziție activă, pregătind, în final, societatea pentru tranziția ce a urmat după 1989, Bisericile Ortodoxe naționale – prin supunere și smerenie față de Puterea Politică – a întârziat, cum a făcut-o, de altfel, în ultimii patru sute de ani, la acest grandios examen dintre mileniile doi și trei”. „Se apreciază că pentru mileniul trei, această atitudine a BISERICII ORTODOXE este una anacronică – conducătorii, liderii, biserica rămânând în urma Bisericii, a milioanelor de credincioși. În loc să-și călăuzească, să aducă oștirea sfântă după ei, spre tărâmul crezului SACRU, liderii religiilor ortodoxe au rămas în spatele oștirii, trăgând-o înapoi, în iadul terestru (...)”. „Din nefericire, BISERICA NAȚIONALĂ ORTODOXĂ, care este constituită din milioane de inimi credincioase românești, adevărata Biserică mărturisitoare, în acest secol XX, a avut la vremuri de cumpănă, prea puțini păzitori, ocrotitori. Copleșită de rănile unui mileniu, a pășit buimacă într-un alt mileniu, așteptându-și tămăduirea (...)”. „Cauzele care au condus la eșecul Bisericilor Ortodoxe, nu vor trebui căutate în regimurile totalitare comuniste. Ci, cauza acestor regimuri va trebui căutată în pasivitatea și așteptarea Bisericilor Ortodoxe”.