Recunoștință Eroilor Reîntregirii NeamuluiSilviu Alupei 03.06.2019
■ „La Oituz s-a născut deviza lansată de Generalul Eremia Grigorescu <PE AICI NU SE TRECE!> și a fost păstrată până la sfârșitul beligeranței. Istoricii sinceri precum și generalii vechi ai Armatei române consider pe drept cuvânt luptele de la Oituz punctul-cheie al rezistenței Neamului Românesc. Au fost lupte sângeroase, comparabile cu cele de la Thermopile și Verdun, fără de care România ar fi fost ștearsă de pe mapamond”. (pr. Ic. Stavr. Drd. Simion Purice).
■ Sunt cuvintele, concluziile unui simplu preot de țară, Simion Purice, parohul de la Grozești – Oituz, oferite revistei CONȘTIINȚA, care au sintetizat toată drama neamului românesc, aflat în pericol de moarte atunci, în Marele Război, când inamicii atacau devastator pe Valea Siretului (la Mărășești) și pe Valea Oituzului.
■ Fără jertfa celor peste 22.000 de ostași, care au inundat cu sângele lor eroic Valea Oituzului, DRAMA românilor la început de secol XX s-ar fi transformat în TRAGEDIA unui Neam scos din Istorie.
■ Sfințirea Bisericii Oituz – cunoscută drept „Mausoleul Duhovnicesc al Eroilor Neamului” – în ziua de 26 mai 2019, reprezintă un act de afirmare a credinței creștine și a unității naționale, în aceste vremuri cumplite de disoluție spiritual prin care trece România...Europeană.
■ „Nu întâmplător anul 2019 înseamnă și CENTENARUL ultimului an de luptă, pe care ostașii români au purtat-o până în Budapesta, pentru apărarea Marii Uniri” – declară pr. drd. Simion Purice, parohul acestei zone geografice (sat Oituz, jud. Bacău), în care sângele românesc și creștinesc a curs, în 1917, cu tona pe metrul pătrat, în anumite locuri ale frontului, PENTRU UNITATE, CREDINȚĂ ȘI NEAM. Oastea e creştină!
■ „Dacă la Mărăști și Mărășești există câte un mausoleu ridicat în cinstea Eroilor Primului Război Mondial, la Oituz a rânduit Dumnezeu, prin pronia Sa, ca mai dinainte, între 1902-1913, să fie ridicată Biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena, care apoi au oferit locul de odihnă pentru ostașii Reîntregirii Neamului, căzuți pe Valea Oituzului. În acest sens, Biserica parohiei Grozești-Oituz este simbolul martiriului Armatei Române pe meleaguri oituzene” – susține pr. Ioan Bârgăoanu, protopop al Protoieriei Onești.
■ „ Cu o floare nu se face primăvară!” – dar cu jertfa incredibilă (astăzi!) a celor 22.000 de eroi de pe Valea Oituzului s-au realizat Marea Unire și România Întregită. Adică Statul Român Modern, în hotarele sale istorice, legitime. Acum, în secolul XXI, ni se pare logic. Dar atunci, acum 100 de ani ar fi fost tragic! Străpungerea frontului la Oituz ar fi însemnat pulverizarea rezistenței armatei românești de la Mărășești!
■ „Biserica Ortodoxă Română s-a implicat direct în aceste lupte, prin slujitorii săi, precum preoții militari, monahi și monahii, dar mai ales prin enoriașii laici care au format Armata Română și i-au urmat pe <Preoți cu crucea în frunte, căci oastea e creștină/ Deviza-i libertate și scopul ei prea Sfânt> (RĂSUNET de ANDREI MUREȘIANU) ” – se precizează într-un document omagial.
Sfințirea Mausoleului Duhovnicesc din Oituz
Mesajul Arhiepiscopului
M-au impresionat ca ziarist român și creștin, cuvintele de foc rostite la „Centenarul luptelor de la Oituz” de ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, când s-a resfințit „Monumentul Eroilor” din Cimitirul Bisericii Oituz: „[...] Din dorința de a arăta că sacrificiul fiecărui soldat are o valoare unică, de mare importanță pentru neam, sunt pomenite mereu de slujitorii Bisericii numele eroilor ce reprezintă oglinda conștiinței noastre naționale”.
„[...] Biserica poartă în rugăciunile ei numele eroilor și martirilor care au ctitorit edificiul Neamului Românesc și au apărat demnitatea națională și credința strămoșească. [...] Memoria vie a eroilor neamului este păstrată în conștiința acestui popor, care a știut să scrie, cu recunoștință, o pagină de aur în cartea de istorie a unui neam ce a fost răstignit de mai multe ori în istoria sa, dar tot de atâtea ori a știut să învieze”.
„Astăzi vorbesc despre jertfa acestora cărțile de istorie, monumentele funerare închinate lor, muzeele și bibliotecile ce poartă înlăuntrul lor ca pe odoare sfinte, amintirile de neuitat ale unui sacrificiu ce nu poate fi egalat”.
„[...] Noi, generația de astăzi, care la acest ceas comemorativ așezăm în lumină importanța jertfei lor, avem datoria sfântă de a-i purta în gândurile și rugăciunile noastre, de a demonstra prin fapte că idealurile pentru care s-au sacrificat sunt astăzi mediul în care românii își cresc și educă copiii, își mărturisesc credința și își exprimă libertatea de gândire”.
„Să nu uitâm niciodată că România Întregită, în care astăzi românii își strâng copiii la piept, are la fundamentul neatârnării sale sângele eroilor”.
■ Participarea redacției CONȘTIINȚA la acest eveniment național este un semnal că presa creștină din România (atâta câtă mai este și cum este....la începutul Erei New Age) nu a dezertat de la misiunea jurnalismului românesc.
■ „Generalul Rășcanu arăta că preoții militari au dat pildă de curaj trupei și ofițerilor în situațiile cele mai periculoase. Au fost preoți de elită, înzestrați cu calități necesare. Au fost perle, nu preoți! Iar Generalul Panaitescu îi descria pe preoții military ca fiind izvoare de hrană sufletească” – mai aflăm din același document.
■ „Bătăliile de la Oituz s-au desfășurat concomitent cu cele de la Mărășești (08- 23 august 1917), aici înfruntându-se trupele aparținând Generalului Geock și ale Corpului Austro-Ungar, comandat de Arhiducele Joseph, cu Armata a II-a Română, condusă de Generalul Averescu. Acest sector a fost cel mai bine întărit și dotat de inamic. În urma sângeroaselor confruntări, ne-au râmas în memorie toponime precum Oituz, Grozești, Vârful Coșna, Marginea, Știbor, Bălcuța, Ungureanu, Mănașcu, Ferăstrău, Leșunți, ca zone de furtună și fier” – ne reamintește preotul coslujitor Bogdan Ionel Piștea.
■ „Ne amintim și de Regele Ferdinand I și Regina Maria, de Generalii Averescu, Văleanu, Rujinschi, Arghirescu. Ne amintim și de marea jertă a caporalului grenadier Constantin Mușat, care deși a fost considerat inapt pentru război, în urma pierderii unui braț pe frontul de luptă, totuși a cerut stăruitor să fie lăsat înapoi pe câmpul de bătălie alături de camarazii săi, luptând cu un singur braț până la ultima suflare” – ne atenționează dascălul Bisericii Oituz, teologul drd. Ionuț Paul Anea.
Ființa românească
■ Din documentația arhivată la Parohie aflăm că acest Mausoleu, ce străjuiește la căpătâiul celor peste 18.600 de ostași din Cimitirul Eroilor, a fost ridicat cu cheltuiala și jertfelnicia vrednicilor enoriași ai Parohiei Grozești-Oituz, precum și cu ajutorul financiar al Primăriei comunei Oituz, la care s-a adăugat sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte. Lucrările au fost finalizate cu eforturile deosebite ale pr. paroh Simion Purice, pr. Bogdan Piștea, dascălului Ionuț Paul Anea, ale protoiereului Ioan Bârgăoanu și în timpul păstoririi ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
■ Cine crede că poate rezista fără să lăcrimeze – atunci când intră în spațiul Mausoleului, pășind peste OSUARUL unde au fost depuse rămășițele pământești ale celor 18.613 de ostașieroi – să meargă în satul Oituz! Și să se apropie de Obeliscul de lângă Osuarul central, situat la 10 metri de Sf. Altar al Bisericii.
■ Acolo, românul nostru de astăzi, îngenunchiat, va simți cum îi vor lua foc tălpile! Cum i se va cutremura ființa de român, până la ultima fibră! Cum inima sa i se va zbate în piept cu o forță divină.
■ Să stai pe osemintele a 18.613 de ostași-eroi, care au înroșit cu sângele lor toată Valea Oituzului, pentru Neam, Țară și Biserica lui Hristor – iată o extraordinară încercare sufletească pentru românul căldicel de astăzi, care a ajuns să creadă (după 45 de ani de comunism ateu și după 30 de ani de ignorare a istoriei naționale) că toate i se cuvin pe acest scump și sfânt Pământ Românesc.