„În Ortodoxie, Dumnezeul cel nevăzut devine văzut prin ochii propriei conștiințe”
„Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în împărăția cerurilor. Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.” – Matei 8, 11-12. Un text cu un mesaj cutremurător care îi vizează în mod expres pe creștini, proiectând viitorul sumbru al privilegiaților sătui deja de Dumnezeu.
citește articolul
„Este nevoie și de știință și de credință pentru a lupta împotriva scepticismului și a superstiţiilor“. (Max Planck)
citește articolul
Introducere la situație
Manifestarea unei credințe, substanțial atașată valorilor, nu depinde de capacitatea de inhibare a voinței de a te opune la ceea ce o contrazice, ci de conștienta ei controlare în plan vizibil, demonstrând celui căruia i te adresezi că modelul critic, generând, uneori, agresivitate, variabil practicat și circumstanțiat până la absurd, poate fi stăpânit dinspre un set de valori. Una dintre valorile care generează coeziune la nivel interior este aceea a credinței într-un Absolut personal. Nu suntem specimene antrenate să ne exersăm pe teritoriul experimentelor sociale, ci ființe în mișcare continuă utilizând spațiul voinței ca singurul activator al valorilor în care credem. Chiar răspunsul la o provocare, dacă este dat în raport cu acest set de valori interioare, de la care nu abdică nici o ființă care crede în ele, sfârșește, până la urmă, într-o lecție de umanism. Această lecție este realmente vizibilă în raportul pe care-l întreține credința într-un Dumnezeu cu ateismul.
citește articolul
A fi român nu este doar o stare de fapt, ci un Noroc ontologic.
Nu de puține ori m-am întrebat care sunt de fapt caracteristicile principale ale poporului român în sânul căruia m-am născut și am fost educat. Un popor contestat mai mult din interior și admirat încetul cu încetul din afară.
citește articolul
