"Știința fără conștiință este ruina sufletului" François Rabelais

Când pământul fuge de sub picioarePr. dr. Claudiu Băzăvan 17.03.2020

Ieri am simțit cum pământul îmi fuge de sub picioare. Deși credeam că tălpile mele stau înfipte în solul cel mai stabil cu putință (Matei 7, 24-25), că mă aflu în spațiul cel mai sigur din această lume, tocmai pentru că nu aparține doar acestei lumi, în locul însuflețit de voi, cei mai frumoși oameni, acolo unde credeam că nimeni și nimic nu mă poate vătăma, totuși pământul mi-a fugit de sub picioare!

Nu mi-am imaginat vreodată că va veni ziua în care, cu mintea întreagă după socotința mea, din rațiuni de igienă și prevenție vă voi invita să vă îndepărtați puțin unii de alții, de sfântul Altar și de sfintele icoane, că voi recomanda să evitați strângerea de mână și îmbrățișarea în spațiul dedicat dragostei. De ieri nu îl mai judec pe Petru deoarece mi s-a părut că aud în surdină un cântec ca de cocoș (Matei 26, 75).
Cu toate acestea tot voi, cei izgoniți, mi-ați făcut frumoasă ziua cea mai urâtă. Dispersați în biserică sau zgribuliți în curte, ieri v-ați rugat ca niciodată până acum. Ieri au fost rostite cele mai pătrunzătoare cuvinte, au fost cântate imnurile cele mai sublime, au fost păstrate cele mai înălțătoare tăceri. Tot ieri am văzut chipuri mai frumoase ca oricând pentru că privirile fuseseră purificate de lacrimi.
”Când pământul fuge de sub picioare și nu ai de ce să te ții, e mai bine să te ții de cer” (Evgheni Vodolazkin, Brisbane). Paradoxal și minunat, pe măsură ce te prinzi tot mai strâns de cer, lumea însăși pare că se preface. Diminețile devin mai promițătoare, primăvara mai strălucitoare, bucatele de pe masă mai gustoase, îmbrățișările mai ferme, iubirile mai mari și mai cuprinzătoare, cuvintele mai vii, tăcerile mai semnificative, icoanele mai limpezi, oamenii mai frumoși.
Prindeți-vă de cer, prieteni! Va veni ziua în care pe toate le vom recupera! (Luca 14, 17). Cât de fericiți eram până în urmă cu câteva săptămâni! De fapt nu eram fericiți pentru că devenisem mult prea ocupați ca să ne dăm seama că suntem fericiți. Între timp vom reînvăța să le prețuim pe toate. Ziua în care le vom reprimi pe toate va fi cea mai frumoasă zi. O zi care nu se va sfârși niciodată.


A apărut nr. 172-173, ianuarie-februarie 2020

Din sumar:

O îmbrățișare salvatoare - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Iertarea și uitarea - Eduard Ioan Rădună

Cât Dumnezeu putem cuprinde? - Gabriela Băducu

Mihai Eminescu și ADN-ul ființei neamului românesc - prof. dr. Nicolae M. Constantinescu

Berlinala 2020(I). O ediție a premierelor - Dr.phil. Cătălina Ene Onea

In memoriam „George Manu” rectorul „Universității Aiud” - Florina Steliana Vasilescu

Dracula în Carpați - Bogdan Costin Georgescu

Sinceritatea inimii - Nicușor Nacu

Rugăciunea și semnul crucii - Sabina Ene

Ce mai înțelegem din Ortodoxie? - Constantin St. Dogaru

Drumul către isihie

Frumusețea care ne ține în viață - Cosmin St. Georgescu

Neiubire- Monahia Zosima

„Săracă inima mea” - Dr.Roxana Constantinescu

Midii cu vin alb și usturoi - Valentina Georgescu

PARTENERI