Odată, avva Serapion trecea printr-un sat din Egipt și a văzut o prostituată stând în camera ei. Bătrânul  i-a zis: „Așteaptă-mă diseară, vreau să vin și să-mi petrec noaptea lângă tine”. Ea a răspuns: „Bine avva”. Apoi a pregătit și a așternut patul. Seara, bătrânul a venit, a intrat în cameră și i-a zis: „Ai pregătit patul?”. Ea răspunde: „Da, avva”. El a închis ușa, apoi îi zice: „Puțină răbdare. Noi avem o lege și trebuie s-o împlinesc”. Și bătrânul a început slujba. A citit psaltirea și la fiecare psalm făcea câte o rugăciune pentru prostituată, cerând lui Dumnezeu să o convertească și s-o mântuiască. Și Dumnezeu l-a ascultat. Femeia s-a așezat tremurând lângă bătrân și a început să se roage cu el, iar când au isprăvit Psaltirea ea a căzut la pământ. Apoi bătrânul a început Apostolul și a citit mult dintr-însul, până a terminat slujba. Femeia, străpunsă până la lacrimi și dându-și seama că bătrânul n-a venit la ea ca să păcătuiască, ci ca să-i mântuiască sufletul, a căzut înaintea lui și i-a zis: „Fie-ți milă, avva, și du-mă unde pot să-i fiu pe plac lui Dumnezeu”. Bătrânul a luat-o, a dus-o la o mănăstire de fecioare și a încredințat-o unei amme, zicându-i: „Ia-o pe sora aceasta, dar nu-i pune jug sau poruncă precum celorlalte surori, ci, dacă vrea ceva, dă-i, iar dacă vrea să plece undeva, las-o să plece”. După câteva zile femeia i-a zis ammei: „Eu sunt o păcătoasă și vreau să mănânc o dată la două zile”. După alte câteva zile i-a zis din nou: „Am multe păcate, vreau să mănânc o dată la patru zile”. După câteva zile o cheamă iar pe amma și-i zice: „Fiindcă l-am supărat foarte tare pe Dumnezeu cu păcatele mele, te rog, pune-mă într-o chilie, astup-o și, printr-o gaură, dă-mi un pic de mâncare și de lucru”. Amma a făcut întocmai și femeia a devenit plăcută lui Dumnezeu pentru tot restul vieții sale.

În timp ce omul nu se mai „ocupă” cu Dumnezeu decât din când în când, pentru Dumnezeu, Omul este mereu o preocupare, o prioritate. Când omul urcă la Dumnezeu, Dumnezeu coboară la om. Important e ca omul să urce pe scara aceea pe care va ști că Dumnezeu va coborî, că se va întâlni cu El nu ca pe stradă, ca între doi trecători grăbiți dându-și binețe din mers. Întâlnirea cu Dumnezeu nu e așa: „Ce mai faci Doamne, mă bucur că ne-am întâlnit, îmi pare rău că nu pot sta mai mult, mă grăbesc, plec, la revedere, poate ne mai vedem pe la biserică, pe la vreun hram, sfințire, etc…”; nu e grabă, ci e popas duhovnicesc.