Odată, avva Xantihias s-a dus de la Sketis la Terenuti. Gazdele unde a tras l-au servit cu puțin vin, ca să se mai întremeze de osteneala ascezei. Auzind de venirea lui, oamenii i-au adus un îndrăcit, dar demonul a început să-l înjure pe bătrân zicând: „La acest bețiv m-ați adus?”. La început bătrânul nu voia să-l alunge, dar auzind insulta i-a zis: „Cred, în Hristos, că nu voi termina paharul acesta până nu ieși afară”. Când bătrânul a început să bea, demonul a urlat: „Mă arzi, mă arzi” și, înainte de goli paharul, a ieșit din om prin harul lui Hristos.
În ansamblu, barbaria, mitocănia și ticăloșia sunt direct proporționale cu rafinamentul civilizației omului contemporan. Extremele se atrag. O societate tehnocratică ce accentuează dimensiunea tehnică a comunicării, acel „das rechnenden Denken” („gândirea calculatoare”) care nu mai ia „în calcul” logica afectivității și sfidează sensibilitatea ca atribut fundamental al ființei umane, n-are decât să jubileze, căci omul postmodern luat din omul arhaic și tradițional este o „clonă” din punct de vedere spiritual. Așadar, epoca contemporană (scuzați cacofonia) tinde să înlocuiască „persoana” cu o clonă, originalul (originarul) cu o copie trasă la xerox! Unde vom ajunge, „în numele științei”? La nebunie! De dragul cunoașterii vom ajunge să creăm monștri, pentru că o cunoaștere fără frică de Dumnezeu riscă să repete gestul lui Lucifer, iar omul contemporan să devină victimă a unei noi căderi: în subumanitate, să ne întoarcem în grote, să urcăm iar în copaci… de frica „fiarelor”, de „dinozaurii” pe care i-am creat. Opera se răzbună pe autor, „creația” se întoarce împotriva creatorului (vezi G.Orwell – „1984”)
Despre scena de spectacole din Berlin, acest „mecanism viu”, ale cărui rotiţe par că se învârt fără oprire, căci oferta pentru timpul liber este foarte bogată şi variată, am mai scris şi cu alte ocazii. Continuăm aici periplul, amintind câteva dintre spectacolele remarcate în ultimele luni.
Oamenii albaştri
citește articolul
