85 de ani de la o caterisire nedreaptă – Preotul Martir Iosif TrifaSilviu Alupei 08.06.2022
Oastea Domnului – noua șansă a Ortodoxiei românești în secolul 21
Oastea Domnului – noua șansă a Ortodoxiei românești în secolul 21
Considerat de exegeții operei sale drept „un teologhisitor de cuvinte cerești și un euharistic păstor al catacombelor din prigoana comunistă”, părintele Nil Dorobanțu aduce mângâiere și întărire sufletească și pentru creștinii epocii post-comuniste:
Localitatea „Mănăstirea Cașin”, prin evenimentul din 12 martie 2022, organizat de pr. dr. Ioan Bărgăoanu, parohul bisericii „Sf. Simeon Noul Teolog” – unica din România cu acest hram, a punctat istoria ultimilor o mie de ani de Ortodoxie rugătoare și pătimitoare în spațiul carpato-danubiano-pontic (sau în „Dacia Mare”, cum preciza Mihai Eminescu, respectând în opera sa ziaristică această realitate geo-politică și militară, generată de etnogeneza poporului român).
Un mirean foarte evlavios în viața lui s-a dus la avva Pimen pe când la bătrân se aflau și alți frați, care veniseră să-i ceară sfatul. Bătrânul îi zice mireanului credincios: „Spune-le fraților un cuvânt”. Mireanul răspunde: „Iartă-mă, avva, dar eu am venit aici ca să primesc învățătură”. Silit însă de bătrân a zis: „Eu sunt mirean, vând legume și fac negustorie, dezleg snopii și fac legături mici, cumpăr cu puțin și vând cu mult. Nu știu să vorbesc din Scripturi, dar voi spune o pildă. Un om i-a zis prietenului său: «Vreau să-l văd pe împărat, vino cu mine». Prietenul îi răspunde: «Vin cu tine până la jumătatea drumului». Atunci el îi zice altui prieten: «Vino tu și mă conduce până la împărat». Acesta îi răspunde: «Te duc până la palatul împăratului». Omul zice și unui al treilea prieten: «Vino cu mine până la împărat». El îi răspunde: «Merg, intru în palat, stau, vorbesc și te duc la împărat». Frații l-au întrebat care este sensul pildei și el a răspuns: „Primul prieten este asceza, care îl conduce (pe călugăr) o bucată de drum; al doilea este curățenia, care merge cu el până la cer; al treilea este milostivirea, care-l duce până la împăratul nostru Dumnezeu, cu îndrăzneală”. Frații au plecat zidiți sufletește la chiliile lor.

Cele mai bune roade - pr. dr. Claudiu Băzăvan
Nimic nou sub soare - pr. Eduard Ioan Rădună
Lumea nu ne va opri din drum - Gabriela Băducu
Atentat asupra Cinei - pr. prof. dr. docent Mihai Valică
Doar adevărul ne face liberi! - Pr. prof. dr. docent Mihai Valică
Tentația reprezentării simbolice a Învierii -Nicușor Nacu
Destinații coolturale - Dr.phil. Cătălina Ene Onea
Drag mi-e jocul românescu - pr. Eduard Ioan Rădună
Lumină în ceața toamnei - Carmen Elena Toader
Labirintul timpului regăsit - Sabina Ene
Cât a mai rămas din chipul Mariei? - Constantin St. Dogaru
Servit cu îngeri sau demoni
„Sângele vorbește” - Dr. Roxana Constantinescu
Un loc de cinste în ceruri
Dovlecel cu carne de vițel - Marian Paraschiv