„Frumusețea este darul lui Dumnezeu“ (Aristotel)
„Frumusețea e în ochii privitorului“, spune un vechi proverb german, ceea ce în echivalență românească populară ar putea fi tradus prin „nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie“. O atitudine subiectivă, deci, o impresie, o părere, o interpretare personală, variind de la privitor la privitor, în funcție de o mulțime de factori, printre care și background-ul personal al fiecăruia, cam așa ar fi de înțeles frumusețea, am putea gândi. Frumusețea poate fi comentată, însă, și la nivel obiectiv, existând numeroase studii și cercetări științifice despre cum poate fi definit conceptul de frumusețe, respectiv conceptul frumosului ca o categorie estetică.
citește articolul
Vineri seară, într-o stație de metrou din capitala Ucrainei, o tânără de 23 de ani a dat naștere unei fetițe în prezența unor polițiști și a câtorva călători alarmați de țipetele femeii. Mia, copila născută în subteran, a devenit povestea întrupată a cinismului acestor vremuri, așa cum odinioară un alt Prunc Se năștea ”underground”, mai bine primit în adăpostul animalelor decât într-o casă locuită de oameni. Solidari cu Pruncul sfânt s-au dovedit și alți prunci născuți de-a lungul ultimelor ceasuri în subsolul maternității din Kiev, în gări și în vămi.
„Milostive, Doamne, dă harul Tău tuturor noroadelor pământului ca ele să Te cunoască pe Tine, că fără Duhul Tău cel Sfânt omul nu poate să Te cunoască și să înțeleagă iubirea Ta!”
citește articolul
”Războiul s-a ivit în lume pentru că noi nu-L auzim pe Dumnezeu și nici pe aproapele.”
Trăim vremuri haotice și pline de înșelare. Cu cât credem în certitudinile personale, cu atât viața parcă ne arată că ne-am înșelat. Facem previziuni, pronosticuri de viață, ne certăm pe cuvinte, ne înghesuim fricos în norme și reguli ca să ne apărăm viața, existența, reguli făcute de oameni fără Dumnezeu, mânați de interese mărunte, ascunse și viclene. Ne tot întrebăm când se termină toate acestea și ne rugăm, deseori tot egoist și ipocrit, să revenim la o viață frumoasă și liniștită. Dar, oare, am avut-o?
citește articolul
De mai bine de treizeci de ani, preocupările mele religioase se împletesc cu acelea, nu cu mult mai vechi, de cititor împătimit. Am constatat, previzibil, că au ajuns să se influențeze reciproc. De exemplu, când citesc scrieri religioase, sunt intransigent în ceea ce privește calitatea cultivată a scriiturii. Nicio evlavie nu poate suplini – părerea mea! – cerințele de stil, de precizie, de claritate. După cum, invers, nu mai pot citi nicio carte beletristică în afara cheii religioase creștin-răsăritene.
Setat într-un anumit fel
citește articolul
