"Știința fără conștiință este ruina sufletului" François Rabelais

”Hormonul fericirii”Dr. Roxana Constantinescu 25.02.2021

Serotonina sau ”hormonul fericirii” este din punct de vedere al chimiei organice o monoamină derivată prin hidroxilare si decarboxilare din triptofan.Ea este sintetizată atât la nivelul sistemului nervos central de către neuronii serotoninergici, unde are rol de neurotransmitator, cât și la nivelul celulelor cromafine din tractul gastrointestinal. De aceea, atunci când simțim emoții puternice, fericire, frică, o resimțim și la nivelul stomacului, tocmai din acest motiv.

Serotonina este un neurotransmițător, un mesager al creierului, o substanță liant care ajută la realizarea conexiunilor și la transmiterea impulsurilor la nivelul sistemului nervos, asigurând comunicarea între celulele neuronale și transmiterea influxurilor nervoase către organism. Numită ”hormonul fericirii”, aceasta contribuie la menținerea unei stări generale pozitive și de bună dispoziție.  Puțini știu, de exemplu, că femeile au mai mulți receptori pentru serotonină, lucru tradus de psihologi de-a lungul timpului ca o explicație la faptul că femeile sunt mai deschise în manifestarea sentimentelor și a entuziasmului. Deși serotonina este un mediator important din creier, aproximativ 80-90% din cantitatea totală este produsă la nivelul tractului gastrointestinal (mai exact celulele specializate din intestine, plachetele sangvine și celulele mast), iar restul este sintetizat și eliberat în creier, de către glanda pineală. Pentru că serotonina produsă în organism nu poate pătrunde prin bariera sanguină a creierului, el trebuie să-și producă propria serotonină. Există alimente bogate in conținutul de triptofan, amoniacidul vital din care este produsă serotonina: carnea de pui, carnea de curcan, nucile, bananele, produsele lactate (iaurtul și o varietate de brânzeturi), fasolea. Totodată există alimente care conțin serotonină. Cele mai bogate în acest hormon sunt nucile, bananele, ananasul, kiwi, prunele și roșiile. Trebuie însă reținut că aceste alimente cresc nivelul de serotonină de la nivelul intestinelor, însă nu influențează și serotonina din creier.

citește articolul


Nu ne mai batjocoriți credința!Gabriela Băducu 24.02.2021

„Să ne rugăm a primi harul curajului ori harul răbdării, adică pe cel mai adecvat câmpului de luptă pe care avem a face față răului și modului de provocare ales de Adversar.“ – Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii

Căutând o referință în bibliotecă, privirea îmi rămâne pe titlul „Mistuiri din vremea pandemiei“ și mă încearcă un sentiment ciudat: aș vrea să cred că pandemia a fost cândva, demult și totul a trecut. Pe de altă parte, îmi pare că toată nebunia abia acum a început. Trebuie să recunosc că pentru prima dată îmi este greu să aștern câteva rânduri pe hârtie, acum, când incertitudinea nu este nici pe departe gata de a fi clarificată, când parcă ne afundăm cu fiecare zi ce trece în cel mai întunecat abis pe care l-am putea imagina, când timpul pare că stă pe loc și ne sufocă cu angoasele, fricile noastre, dar mai ales cu aversiunea unuia față de altul.

citește articolul


De-ale derdelușuluiDr.phil. Cătălina Ene Onea 23.02.2021

În parcul de lângă casă s-a format în urma ninsorilor abundente din ultimele săptămâni un derdeluș natural, care în doar câteva zile a schimbat total peisajul din jurul lui. Nu numai că i-a atras ca un magnet pe toți cei dornici de aer proaspăt și săniuș, devenind dintr-odată atracția principală a locului, dar parcă această mică formă de relief rotund, acoperită acum cu zăpadă, a reușit peste noapte (la propriu) să transforme lumea dintr-o lume tristă și posomorâtă, chiar posacă în ultima perioadă – mergând parcă din inerție într-o direcție neclară și de alții impusă – într-o lume a bucuriei, o lume a râsetelor și a șotiilor, a obrajilor roșii și a amintirilor de iarnă frumoasă în curs de formare.

La Berlin se zâmbește din nou

citește articolul


A apărut nr. 220-221 ianuarie - februarie 2024

Din sumar:

Cum de vorbim fără lacrimi? - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Foamea de putere nu știe de principii - Gabriela Băducu

O carte A-tipică: „Taina omului - firescul rugăciunii” - Silviu Alupei

Moartea Acvilei Bicefale - pr. Eduard Ioan Rădună

Nu compromisul, ci jertfa ține Biserica! - Pr. prof. dr. docent Mihai Valică

Totul este altundeva!

Zare în ochi - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Nenea Constantin -Nicușor Nacu

Berlinala 2024: Caleidoscop de stări și fapte - Dr.phil. Cătălina Ene Onea

Flori și sfinți - Carmen Elena Toader

Între macrocosmos și microcosmos - Sabina Ene

Nu se poate vorbi oricum despre orice - Constantin St. Dogaru

Schilodul de la marginea drumului

De unde vine fericirea? - Dr. Roxana Constantinescu

Mare vânzoleală

Frigărui de miel cu banane fripte - Marian Paraschiv

PARTENERI