"Știința fără conștiință este ruina sufletului" François Rabelais

Picătură cu picătură09.12.2020

Avva Ioan povestea: „Ne-am dus, odată, din Siria la avva Pimen, pentru că vroiam să-l întrebăm despre împietrirea inimii. Bătrânul nu ştia greceşte şi n-am găsit nici tălmaci. Văzându-ne supăraţi, el a început să vorbească greceşte, zicând: „Apa este moale din fire; piatra, tare. Dar dacă agăţăm ulciorul deasupra pietrei, picătură cu picătură apa găureşte piatra. Tot aşa, cuvântul lui Dumnezeu este moale; inima noastră, tare. Omul care ascultă des cuvântul lui Dumnezeu, îşi deschide inima şi se teme de Dumnezeu”.

 


Apocalipsa și Antihristul în opera lui Nil DOROBANȚU (III)Silviu Alupei 16.11.2020

„Persecuția științifică!”

În volumul „SOCIOLOGIA”, teo­logul-mucenic Nil Dorobanțu deplân­ge descreștinarea societății umane moderne (cea a secolului 20, cu anali­ze tăioase pentru țările comuniste din Est, dar și pentru statele capitaliste din Vest). Avva Nil parcă ar fi publicat o „scrisoare deschisă” adresată (din catacombele unde scria, în prigoană) ateilor lumii postbelice:

citește articolul


Apocalipsa și Antihristul în opera lui Nil DOROBANȚU (II)Silviu Alupei 12.11.2020

„Nebunie colectivă”

Geniale, absolut geniale, sunt previziunile părintelui-mucenic Nil Dorobanțu, scrise în lucrarea APO­LOGETICA (două volume încă igno­rate de bibliotecile Facultăților de Teologie Ortodoxă!). Vremurile de PRE-PARUSIE și de START-PARU­SIE au fost intuite astfel de acest mare teolog-apologet: „În vederea prigoanelor ce vin, să îndemnăm pe creștini să se pregătească de MARTIRAJ (s.n.) împărtășindu-se în fiecare zi cu Sfânt Sângele lui Hristos, ca astfel să fie gata să își verse ei sângele pentru credință (Sf. Ciprian al Cartaginei, Epistola 48)” (p. 238).

Fenomenală este anticipa­rea stării de vulnerabilitate biologică în care se va găsi omul post-modern al secolului 21. Teologul apologet Nil Dorobanțu a punctat raportul sănătate/ boală epidemiologică în „SOCIETATEA COVID”:

„Vă lăudați cu știința, dar ce vreți mai științific, cu fermitate divină decât Întruparea și Învierea Mântuitorului Hristos? Vreți doar trecere concretă la ateism, adică la FOBIE (s.n.) și la NEBU­NIE COLECTIVĂ (s.n.)”.

„[...] Tot pe materie vă rezemați, ci nu pe duh. Ba încă abuzul de antibi­otice vă duce la o nouă patologie, ne­maiîntâlnită, la o reactivitate nouă a organismului, cu VIROZE NOI (s.n.) din cauza rupturii echilibrului ancestral «VIRUS-MICROB», prin radioactivitatea experiențelor nucleare și electromagne­tice” (p. 373).

„Creștinism vs. magie”

Cu turbogeneratoarele ați turbat și voi, transformând energia solară în calorică. [...] Și aceasta numai pentru a vă încălzi, a vă lumina, ca să vedeți mai clar să faceți păcate, a vă alimenta ra­dio-televiziunea cu minciuni, cazanele cu apă caldă, plitele electrice, frigidere­le etc. Totul pentru trup, doar nu aveți nicio preocupare pentru suflet și nicio lacrimă pentru mântuire.”

„Ați uitat că de Sus vine toată da­rea cea bună de la Preabunul Dumne­zeu, Căruia trebuie să-i mulțumiți și să-i cereți ceva pentru sufletul cel nemuri­tor. Ați descoperit concentrația de apă grea, dar nu vă gândiți la Apa Vieții [...] dar la Hristos, Cel viu și prezent euha­ristic și teofanic, nu vă mai uitați! [...] Voi nu simțiți, oare, că și bolile și invențiile și descoperirile vă arată sfârșitul?”

„[...] Îndrăzniți să dărâmați și ceea ce a mai rămas din Religie, con­fundând tendențios Creștinismul cu magia, cu ocultismul, cu spiriduși in­fra și supra-naturali, cu fantome, cu vrăjitoria, cu lumea misterioasă, cu basme, cu mitologia și chiar cu de­monismul” (p. 375).

„Război biologic”

„[...] Pe cât de nebuni sunteți ca atei, pe atât ați mai înnebunit căutând mereu paliative, suroga­te și minciuni, în locul Religiei. Astfel înșelați popoarele cu pacea falsă, cu li­bertatea tiraniei etc. Destinul vă este implacabil, iar întrebarea vă va fi groaz­nică la înfricoșata judecată a lui Hristos. Pocăiți-vă! Căci voi aveți războiul chi­mic, bacteriologic, BIOLOGIC (s.n.) și cu gaze (azi, aerosoli în atmosferă? – n.n.), ca să provocați zdruncinarea completă a sistemului nervos (în plus de cel imuni­tar – n.n.) și a activității intelectuale și le experimentați pe toate asupra oameni­lor vii, drept «cobai». Iar despre acestea ziceți că sunt arme umane sau inumane” (p. 381).

„Efectele radiațiilor nu se pot li­mita sau localiza, ci ele încarcă atmosfe­ra și periclitează viața întregii omeniri. E o dovadă a profeției din Apocalipsă, că diavolii sunt căzuți pe pământ și în aer” (p. 382).

„Reîmpărțirea lumii”

Preotul-mucenic Nil Dorobanțu a avut și viziuni geo-politice și militare. A fost ofițer al Armatei Regale Române (arma „Vânători de Munte”) înainte de a intra în monahism. Reprezentanților dictaturii militare (1941-1944), insta­urate de gen. Ion Antonescu, le-a spus în față, la începerea „Războiului Anti­sovietic”, că România va fi înfrântă și bolșevizată, din cauza păcatelor elitei intelectuale interbelice și a lașității elitei militare manifestată în 1940 (un mesaj asemănător, dar mult mai dur, i-a trans­mis, direct, dictatorului Ion Antonescu, în 1943, și părintele-martir anticomu­nist Arsenie BOCA!).

„Pneumonii virotice”

APOLOGETICA (vol. I) a martirului Nil Dorobanțu mai cu­prinde pagini zguduitoare despre etosul hedonist și materialismul cumplit al omului modern. Duhul antihristic al civilizației tehni­ce din secolul 20 și al super teh­nologiilor din secolul 21 a fost simțit de vizionarul-martir Nil Dorobanțu, când omul-postbelic a început să uite de Dumnezeu și să se închine zeității „Știința” (după ce omenirea idolatrizase, înce­pând cu 1789, zeița „Rațiunea”!). Părintele Nil are cuvântul:

„Voi, ateilor, ați distrus și echilibrul biotic prin antibiotic, pentru că n-ați efectuat încă saltul noologic. Unele bacterii au pro­prietatea de a secreta substanța inhibantă față de anumiți infra-microbi, iar azi, patologia umană a suferit o schimbare de amploa­re prin noi boli, ca: pneumonii virotice multiple, encefalite, me­ningite virotice, tulburări gastro­intestinale de virusuri” (p. 374).

N.R. „Noul coronavirus” (COVID-19) – lansat peste omeni­re (în anul 2020!) – atacă direct plămânul, cu efect letal în multe cazuri. Că este sau nu „armă bi­ologică din Wuhan/China comu­nistă”, mai puțin contează acum! Deși nu avea studii de medicină, părintele (doctor în Teologie!) Nil a avut această premoniție cu caracter sanitar și epidemiologic pentru vremurile din urmă, pen­tru „societatea globală a virozelor COVID-19 – COVID-20 – COVID-21 – COVID-22 etc.”).

În „Apologetica” (vol. II), avva Nil Dorobanțu folosește „tirul” întrebărilor devastatoare pentru „Forețele Oculte Anticreștine”, care doresc comunistiza­rea (astăzi și prin neo-marxism satanic, precum în S.U.A.) a întregii lumi civiliza­te, creștine:

citește articolul


Apocalipsa și Antihristul în opera lui Nil DOROBANȚU (I)Silviu Alupei 10.11.2020

■ După „Vremurile de PRE-PARUSIE” (subiect abordat constant în revista noastră, între 2018- 2020) iată-ne ajunși în cele de „START-PARUSIE” (conform percepțiilor unor creștini sensibili față de mersul apocaliptic al lumii de azi).

■ Între 1957-1977, preotul-monah Nil (Nicolae) Dorobanțu a redactat sub cumplită prigoană bolșevică, mii de pagini cu caracter apologetic și omiletic, o adevărată operă teologică testamentară.

citește articolul

A apărut nr. 220-221 ianuarie - februarie 2024

Din sumar:

Cum de vorbim fără lacrimi? - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Foamea de putere nu știe de principii - Gabriela Băducu

O carte A-tipică: „Taina omului - firescul rugăciunii” - Silviu Alupei

Moartea Acvilei Bicefale - pr. Eduard Ioan Rădună

Nu compromisul, ci jertfa ține Biserica! - Pr. prof. dr. docent Mihai Valică

Totul este altundeva!

Zare în ochi - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Nenea Constantin -Nicușor Nacu

Berlinala 2024: Caleidoscop de stări și fapte - Dr.phil. Cătălina Ene Onea

Flori și sfinți - Carmen Elena Toader

Între macrocosmos și microcosmos - Sabina Ene

Nu se poate vorbi oricum despre orice - Constantin St. Dogaru

Schilodul de la marginea drumului

De unde vine fericirea? - Dr. Roxana Constantinescu

Mare vânzoleală

Frigărui de miel cu banane fripte - Marian Paraschiv

PARTENERI