"Știința fără conștiință este ruina sufletului" François Rabelais

În fața Lui zidurile cad!Georgiana Ionescu Iordache 12.05.2020

■ Primăvara lui 2020. Despre Locul Sfânt la un an distanţă de la minunata călătorie. Despre ce a urmat şi despre acum, despre noi şi rugăciune, despre învierea în simţiri şi mai ales în credinţă.

Învăţ să aflu că un interior fru­mos, curat, plin de iubire, poate controla un exterior atât de efemer, care în curând nu va conta. Nu asta ştim? Că în acel moment de aban­don din lumea fizică, moment ce tuturor ne este hărăzit, vom fi din nou pământ și ţărână. Ș va rămâne doar câte un suflet, pe care îl purtăm în timpul lumesc şi vom rămâne deci exact cu atât, şi asta poate însemna mult sau puţin, frumos sau urât, lumină sau întuneric, căci Dumne­zeu este Cel ce a lăsat să fim aşa cum suntem şi să putem alege cum vrem să fim.

citește articolul


Către prieteni, la vremuri de încercarePr. dr. Claudiu Băzăvan 11.05.2020

Dragii mei,

Scriu aceste rânduri cu gândul la voi, cei care în diferite împrejurări mi-ați ieșit în calea vieții. Cu fiecare am petrecut minute, ceasuri, zile sau săptămâni adunate în spațiul sacru al bisericii, la scaunul de spovedanie, în casele voastre sau în călătorii memorabile. De atâtea ori am împărtășit bucurii și necazuri, împreună am râs și am plâns. Vă simt îngrijorați, triști, însingurați, copleșiți de un acut sentiment al abandonului, căutând cu încordare sprijin și nădejde. Cum nu știu când ni se va îngădui să ne vedem față către față, să ne vorbim aievea și să ne îmbrățișăm strâns, vă trimit gândurile de mai jos, nădăjduind că vă vor folosi la refacerea moralului și la recuperarea bucuriei de a fi.

citește articolul


A apărut nr. 220-221 ianuarie - februarie 2024

Din sumar:

Cum de vorbim fără lacrimi? - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Foamea de putere nu știe de principii - Gabriela Băducu

O carte A-tipică: „Taina omului - firescul rugăciunii” - Silviu Alupei

Moartea Acvilei Bicefale - pr. Eduard Ioan Rădună

Nu compromisul, ci jertfa ține Biserica! - Pr. prof. dr. docent Mihai Valică

Totul este altundeva!

Zare în ochi - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Nenea Constantin -Nicușor Nacu

Berlinala 2024: Caleidoscop de stări și fapte - Dr.phil. Cătălina Ene Onea

Flori și sfinți - Carmen Elena Toader

Între macrocosmos și microcosmos - Sabina Ene

Nu se poate vorbi oricum despre orice - Constantin St. Dogaru

Schilodul de la marginea drumului

De unde vine fericirea? - Dr. Roxana Constantinescu

Mare vânzoleală

Frigărui de miel cu banane fripte - Marian Paraschiv

PARTENERI