■ Pentru a nu crea impresia - cum o propagă destui defetişti, negatori şi duşmani – că noi, românii, nu am avea decât părţi negative, doresc să subliniez de la început că realitatea demonstrează că avem nenumărate calităţi deosebite și ne permitem să-l parafrazăm pe regele englez Henric al VIII-lea, care a replicat criticilor săi: Am destule calităţi pentru a-mi permite şi câteva vicii!
■ Nu de puţine ori am remarcat cum, mai ales în mass-media şi pe piaţa cărţilor, în Germania şi Ungaria se «filtrează» ceea ce scriem noi sau alţii despre ţara noastră, păstrând şi făcând cunoscute exclusiv stări, fenomene cu care nu ne mândrim. E ca şi cum știrile despre evenimentele şi fenomenele vieţii germane sau maghiare s-ar limita la tendinţa lor știută spre nazism, ura contra străinilor şi discriminarea lor.
citește articolul
A (re)devenit turnătoria o activitate pozitivă?
■ La evrei, la poporul ales, în vremea Vechiului Testament, trădătorii şi prădătorii, alături de mulţi alţi păcătoşi, erau alungaţi, scoşi din cetate şi ucişi cu pietre. În timpul Noului Testament, adică sub Legea Creştină a Harului, Iisus Hristos îi amenda şi sancţiona drastic pe unii ca aceştia, numindu-i pui de năpârci, vicleni, faţarnici şi ipocriţi, întâlnindu-se şi confruntându-se cu această maladie chiar în interiorul corpului Său apostolic, prin trădarea lui Iuda!...
citește articolul
- Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu stau, câteodată, şi mă gândesc ce vremi şi români mai erau prin părţile acestea înainte de a pustii „comunismul asiatic” România noastră cea Întreagă… Şi nu cred să greşesc prea mult a crede că eram mult mai uniţi, mai încrezători, în cuget şi simţiri, unii în alţii!
Dar aceasta se întâmpla, desigur, înainte ca Lucifer să facă o „vizită de lucru”, jos „la cazane”, unde asudau toți „bătu-i-ar crucea” întreţinând focul şi împingând înapoi, „la căldurică”, pe cei care încercau să fugă… Numai unul stătea plictisit lângă „căzănelul” său, răsfoia Plaiul cu boi, bea Martini cu gheaţă şi nici cu coada nu se uita la treaba lui… Ce faci aici? De ce nu lucrezi?!, se răsteşte Mai-Marele-’Ncornorat. - Şefule, nu mai pot! Ia-mă de-aici - mă plictisesc de moarte! - Cum aşa?!, se miră Şefu’. Păi eu răspund de secţia români’… - Şi? - Şi nu-mi rămâne nimic de făcut! - Cum asta?! - Uite-aşa: Cum încearcă unul să scape, imediat îl trag ceilalţi înapoi!!”
citește articolul
■ Să ne trezim, să ne revenim! Da, trebuie, musai, să facem acest lucru: să (re)devenim normali, fireşti şi naturali. Fiindcă, altfel, va fi foarte greu pentru România, căci „toate au ajuns cu susu-n jos şi cu josu-n sus”!...
■ Noi, românii, am ajuns să nu mai ştim să zâmbim. Să nu mai putem să ne bucurăm. Să nu mai putem să plângem. Să fim incapabili în a gândi şi a cugeta raţional şi sănătos. Să fim neputincioşi în a lucra în echipă, în a avea atitudine, comportament şi discernământ, consistent, suficient şi eficient; să nu mai ştim să râdem cu cel ce râde, să plângem cu cel ce plânge.
citește articolul
“Ferdinand a fost adoptat de România şi s-a comportat ca un adevărat fiu al ei. Printre români, au fost unii care au colaborat cu ocupantul german în primul război mondial, în timp ce Ferdinand căuta împreună cu cei mai buni români drumul spre Unire.” – Regele Mihai cel Devotat
Cu o privire foarte largă asupra veacului de Unire pe care îl sărbătorim – timid, discret, cu un sentiment inexplicabil de jenă, parcă, vedem că în 1916, înţelepţii Ţării, cu regele Ferdinand în frunte, au decis ieşirea din neutralitate şi intrarea în război alături de Antantă – Franţa, Anglia (şi Rusia), contra alianţei Puterilor Centrale, formată din Germania şi Austro-Ungaria, pentru România Mare. Este de menţionat rolul special pe care l-au avut Statele Unite ale Americii în primul război mondial, în general, şi în sprijinirea năzuinţelor românilor pentru Reîntregire, în mod special.
citește articolul
