Bune și nebune

• Timp  de aproape 2.000 de ani, medicina a fost strâns legată de religie. Se poate spune chiar că la origine, medicina a fost sacerdotală, servită de oameni ai bisericii, care erau în acelaşi timp şi doctori.
• Consider că a sosit momentul unei discuţii deschise,  de pe poziția unui medic creștin, privitoare la locul şi rolul Divinităţii în menţinerea şi dobândirea stării de sănătate, în asigurarea unei calităţi a vieţii, deci la  redefinirea actului medical ca un act sacru.
• Într-adevăr, religia creştină a stabilit de la începuturi în Sfintele Scripturi şi în cărţile Sfinţilor Părinţi relaţia dintre Dumnezeu - ca energie necreată, credinţa în Dumnezeu şi actul de vindecare.
• Apostolul şi Evanghelistul Luca, care a fost medic, declara: „Și puterea Domnului se arată în tămăduiri”.
• În ultimul deceniu am prezentat la televiziune şi în conferinţe în ţară fapte care atestă intervenţia divină în actul de vindecare. Am vorbit despre vindecările făcute de Iisus Hristos, despre vindecările făcute de Sfinții Apostoli şi de alţi Sfinţi, despre vindecările miraculoase făcute de lucruri sfinte, moaşte, de icoane făcătoare de minuni sau în locuri sfinte şi am încheiat cu o declaraţie fără echivoc:„Miracolul dumnezeiesc nu este prezent doar în vindecările miraculoase; el se vădeşte în orice act de vindecare, de recăpătare a stării de sănătate”.
• Fără îndoială, credinţa bolnavului în ajutorul pe care-l va primi de la Dumnezeu pentru a se însănătoşi şi apoi încrederea lui în medic reprezintă primii paşi decisivi spre vindecare.

Unicitatea fiinţei umane, faptul că nu există doi indivizi identici, lucru dovedit la nivel genetic, biochimic, morfologic, fiziologic, comportamental şi patologic,  face ca şi căile de menţinere a sănătăţii trupeşti şi sufleteşti să fie specifice fiecărui om.