Vai de ironia goală, de persiflarea arogantă, de luarea peste picior a lucrurilor grave, serioase! Vai de cei ce neînţelegând râd ca proştii de toţi şi de toate, vai de cei ce au transformat ironia din îndreptare în înjosire, de cei ce în fond suferă de un complex de inferioritate şi vor să-l mascheze după „ştiinţa” lor... Altceva era ironia înţeleptului, altfel „râsul patriarhilor” (T.Baconsky), altceva ironia socratică şi cu totul altceva ironia Mântuitorului...
În spatele ironiei grave, autentice stă un spirit tragic, în spatele ironiei goale un spirit relativist, cameleonic. Spiritul nu-i „poiana lui Iocan” (M. Preda) şi nici „cafenea literară”...
citește articolul
„Prin neputinţele altora ni se arată nevoile.”
Subiectul statutului orei de religie, organizarea acesteia - respectiv modul de înscriere la oră - a fost dezbătut vreme de câteva luni bune. Deocamdată religia nu se scoate din trunchiul comun, adică din rândul materiilor cu statut obligatoriu – aspect de care CCR nu se atinge, rămâne doar partea tehnică, organizatorică. S-a cerut părinţilor completarea cererilor care să confirme acordul lor pentru participarea copiilor la ore, majoritatea supunându-se astfel minorităţii!
citește articolul
Nu s-a făcut vreun efort notabil de a distinge duşmanii de prieteni.
Fie că vorbim despre învăţământul comunist, materialist şi ateu aşa cum îl ştim noi, fie despre învăţământul secular cu care ne confruntă acum, avem o certitudine: ambele se raportează la aceleaşi repere culturale. Nu ar putea fi altfel, de vreme ce doctrinele ateismului totalitar şi ale secularismului, din care provin cele două feluri de învăţământ, se raportează ele însele la autori comuni, la aceleaşi opere şi izvoare.
citește articolul
Autentica libertate de expresie reconstruieşte adevărul
Pentru a spune adevărul, Părinții Bisericii privilegiau forme de exprimare dintre cele mai diverse, deschizând pentru lumea creștină calea unui inepuizabil spațiu de reflecție. Una dintre aceste forme poartă numele de parrhesia (παρρησία), ceea ce coincide, într-un fel, cu franchețea. Prin parrhesia vorbitorul sugerează că adevărul trebuie spus așa cum este, pentru bunul mers al lucrurilor. Cuvântul s-ar putea traduce prin „libertate de cuvânt” sau „vorbire pe șleau”, cu o nuanță obligatorie: este vorba despre vorbirea sinceră, deschisă și constructivă, de mărturisirea care presupune asumarea curajului de a spune adevărul.
citește articolul
