Parabola despre samarineanul milostiv, într-o prelucrare imaginară. Adevărul se pogora de la „Ierusalim” la „Ierihon” și a căzut între tâlhari (opinii, păreri), care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat, lăsându-l abia viu. Din întâmplare filosofia se pogora pe calea aceea și văzându-l a trecut pe alături. De asemenea și știința ajungând la acel loc și văzându-l a trecut pe alături. Dar teologia, mergând pe cale a venit la el și văzându-l i s-a făcut milă de el. Și apropiindu-se i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin (Sfintele Taine) și punându-l pe dobitocul său (limbajul teologic, predica, etc.) l-a dus la o casă de oaspeți (Biserica adevărului, Adevărul bisericii) și a purtat grijă de el (l-a păstrat ca pe darul cel mai de preț, așa rănit). Iar a doua zi (în timp) scoțând doi dinari (gândirea și experiența patristică răsăriteană) i-a dat gazdei (Bisericii) și i-a zis: „Ai grijă de el” (Păzește Adevărul în legătura păcii și a dragostei, nedespărțit, nedezbinat) și de vei mai cheltui (de va fi nevoie, să te lupți pentru păstrarea unității lui, până la moarte) eu, când mă voi întoarce, îți voi răsplăti (să-l păstrezi până la venirea mea) „Care dintre acești trei – filosofia, știința, teologia - ți se pare că a fost aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” Iar el a zis: „Cel care a făcut milă cu el”. Și Iisus a zis: „Mergi de fă și tu asemenea”.
Povesteau, despre avva Macarie, că, odată, el fiind plecat, i-a intrat un hoț în chilie și când s-a întors, l-a găsit pe hoț încărcându-și cămila cu lucruri. El a intrat în chilie și a început să-l ajute pe acela să care lucrurile. După ce a încărcat tot, hoțul s-a apucat să bată cămila, ca să se scoale în picioare, dar cămila nu vroia și pace. Văzând că nu se scoală, avva Macarie a intrat în chilie și a căutat o săpăligă. A luat-o și a pus-o pe cămilă zicând: „Uite, frate, asta căuta cămila”. După care bătrânul a bătut-o peste un picior și i-a zis: „Scoală-te”. Îndată cămila s-a sculat și, datorită vorbei lui, a mers câțiva pași. Apoi iar s-a așezat și nu s-a mai sculat până când nu s-a descărcat toate lucrurile furate. După aceea a plecat.
-absurdului din gândirea celuilalt nu-i poți răspunde convingător-
În perspectivă creștină, existența se împlinește în faptul Învierii. Indiferent de gradul ei de subtilitate, materia continuă să rămână brută iar viața, în afara Învierii, nu este decât o înlănțuire de puncte lipsite de finalitate. De aceea, Învierea este răspunsul pe care creștinismul îl dă atât materialității cât și provocărilor absurdului, iar omul care crede în realitatea Învierii învață să-i însușească sensul activ în viața sa interioară. Acest om face deja notă distinctă în lume, pentru că el mărturisește Adevărul întemeietor al creștinismului. Sfântul Pavel evidenția caracterul absolut al Învierii (1 Cor. 15:17) când, adresându-se încăpățânării corintenilor – convertiți care o interpretau după bunul plac – le spunea că dacă Hristos nu a înviat (adică dacă nu există Înviere), atunci credința, doar ca act volitiv, este un non-sens. Este doar adunare de cuvinte în jurul unui ideal care se stinge în el însuși. Altfel spus, fără Înviere, orice viață ar fi doar o apariție care se dizolvă într-un ocean de materie amorfă. În fapt, orice existență personală este coerentă doar dacă este înțeleasă în perspectiva dăinuirii sale individuale, dincolo de moarte, în Înviere, ținând cont că învierea lăuntrică, mai întâi (ca semn interior), o poartă fiecare cu sine de-a lungul unei vieți înviate în Hristos, la fel de concretă ca materia pe care o pipăim.
citește articolul
Veșnicia vieții cu El este tot ceea ce ni s-ar putea întâmpla.
Prin Jertfă, Dumnezeul Iubirii dăruiește Viața care învață clipă de clipă ce trebuie să fie o viață. Crezând în această viață înviată, prin fidelitate față de Cuvântul, căutătorul în Dumnezeu înțelege că Biruitorul interior al morții a redus-o pentru veșnicie la o simplă potență inconsistentă. Învingându-i neantul, El dăruiește fiecăruia, acum, plinătatea Vieții în cele ale firii. Și chiar dacă filosofia cea mai bună este gândirea la moarte, orice căutător în Dumnezeu înțelege Învierea ca absolutul care rupe artificiile minții, amintindu-i în permanență că lumina este conținutul oricărei vieți trăită în trup. De aceea, „Hristos a înviat din morți!” nu este doar mărturisire, ci și trăire continuă în « Ziua Învierii », ca repetare interioară a unui fapt împlinit pentru veșnicie, lumină semănată întru transfigurarea care începe cu clipa de Acum!
citește articolul
