Două povești de dragosteFlorina Steliana Vasilescu 05.10.2021
”Numai în Dumnezeu dragostea poate fi salvată”
”Numai în Dumnezeu dragostea poate fi salvată”
Ambrozia este o plantă perenă, invazivă,originară din America de Nord, fiind denumită iarbă de paragină pentru că se dezvoltă în zonele lăsate în paragină, dar și în câmp, de-a lungul autostrăzilor, în grădini, în culturile de cereale.
Am descoperit pictura alăturată în pridvorul bisericii de la schitul Prodromu, regăsind-o mai târziu, cu mici diferențe, în alte mănăstiri athonite și românești. Se numește sugestiv: ”Viața adevăratului călugăr”.
Protagonistul stă pe cruce, cu picioarele goale, mâinile întinse, ochii închiși, chipul luminat, absorbit de rugăciune. Nici piroane, nici funii nu îl fixează pe cruce, semn că și-a asumat nevoința de bunăvoie. Angajamentul pare să-i fi atras o mulțime de dușmani, căci din toate părțile este atacat violent de demoni furioși care îl împung cu lănci ascuțite, îl rănesc cu săgeți otrăvite, îi țintesc pieptul cu flinte. Din cadru nu lipsește niciun specialist al patimilor și căderilor omenești: duhul mândriei, al slavei deșarte, al mâhnirii, al iubirii de argint, al trândăviei, al îmbuibării, al curviei și alți iluștri întunecați s-au adunat ciopor ca să-i vină de hac bietului cuvios. În timp ce îl chinuie cu tot arsenalul din dotare, demonii strigă spumegând: ”Coboară-te de pe cruce! Coboară-te de pe cruce!” În tot acest timp călugărul nu îi bagă în seamă pe torționarii săi, nu se vaită de pe urma loviturilor primite, nu se înspăimântă, nici măcar nu tresare.
Noul zeu al acestei lumi: haosul. Nu numai omul, ci și cele instituite de el, au devenit pustii în conținutul lor. Totu-i brambureală; parmenide-le din noi a murit, totu-i zăpăceală, am devenit un spital de nebuni, dar nu credem. Avea dreptate Sfântul Antonie cel Mare când spunea acum mai bine de o mie cinci sute de ani că va veni vremea când lumea va înnebuni, și dacă se va găsi cineva să spună că e nebună, toți se vor repezi asupra lui să-l sfâșie, și să spună că el este „nebunul”.
Exilul dragostei. Porțile iubirii s-au închis. Nu ne-a mai rămas decât strigătul, disperarea; harul e pe sfârșite. Să dăm buzna cât a mai rămas, o picătură măcar, o firimitură și ne va fi de ajuns ca să fim ... nu în zadar.

Cele mai bune roade - pr. dr. Claudiu Băzăvan
Nimic nou sub soare - pr. Eduard Ioan Rădună
Lumea nu ne va opri din drum - Gabriela Băducu
Atentat asupra Cinei - pr. prof. dr. docent Mihai Valică
Doar adevărul ne face liberi! - Pr. prof. dr. docent Mihai Valică
Tentația reprezentării simbolice a Învierii -Nicușor Nacu
Destinații coolturale - Dr.phil. Cătălina Ene Onea
Drag mi-e jocul românescu - pr. Eduard Ioan Rădună
Lumină în ceața toamnei - Carmen Elena Toader
Labirintul timpului regăsit - Sabina Ene
Cât a mai rămas din chipul Mariei? - Constantin St. Dogaru
Servit cu îngeri sau demoni
„Sângele vorbește” - Dr. Roxana Constantinescu
Un loc de cinste în ceruri
Dovlecel cu carne de vițel - Marian Paraschiv