Ce e diavolul? – se întreabă Noica. E primatul posibilului asupra realului, supremația lui ”de ce nu” ... împotriva lui ”trebuie”. Diavolul e acolo unde libertatea, adevărul sunt în răspăr: lumea modernă e îmbrâncită spre el printr-un bobârnac (big-bang) dat unui univers care poate s-o ia încotro vrea.
Neavând nicio formă de eros, diavolului i s-a dat să trăiască în dimensiunea posibilului, în nădejdea că, până la urmă, va dobândi ceea ce nu i-a fost dat să aibă: creația, harul, altfel spus să poată crea o lume a sa fără iubire și fără har. Haosul, după care să poată tot el interveni s-o organizeze. Ca și Dumnezeu, diavolul are nevoie de lume. Și diavolul vrea să cosmicizeze lumea, dar în virtutea răului, de aceea atât cât a mai rămas din ea, adică ”binele”, ”Dumnezeu”, sunt după el, ”agenți” ai dezordinii: nu lasă lumea să fie așa cum este...
citește articolul
Toată viața noastră nu este decât o încercare de eternizare a efemerului: trăim ca și cum am fi veșnici, nemuritori. Abia o boală, un accident, o pierdere, etc. ne mai trezește la realitate, ne readuce cu picioarele pe pământ. Ar trebui să trăim viața noastră din perspectiva sfârșitului ei, așadar să fim conștienți că orice gest al nostru are valoare veșnică, e înscris în perspectiva eternității; astfel spus, are o conotație transcendentă, metafizică.
Constat că lumea de azi are și ea „nebunia” crucii ei, și mă cutremur când văd că ar vrea să înlocuiască nebunia crucii întru Hristos cu propria ei nebunie. Câtă diferență totuși între cele două „nebunii”! Între „iubirea nebună a lui Dumnezeu” (P. Evdokimov) și nebunia unei lumi fără Dumnezeu.
Cea mai urgentă misiune a Bisericii: reîncreștinarea creștinilor noștri dincolo de predici, hramuri și sfințiri de biserici prin accentuarea unui nou tip de pastorație: informativă, la obiect, cu diminuarea celui panegiric, căci Ortodoxia înseamnă în primul rând cunoașterea dogmelor. Existența unei părți de creștini ne-ortodocși se explică, printre altele și datorită excesului de tradiții și obiceiuri care în fond sunt neconforme cu duhul ortodoxiei... Întrebați la țară, la oraș câți creștini știu ce înseamnă cuvântul ortodoxie, ce să mai spun de Sfintele Taine. Instituția catehumenatului ar trebui reinventată. De aceea, needucați, pleacă la secte. De vină suntem noi, preoții, dacă oile pleacă din turmă. O bună parte din credincioși ne cer să fim mai exigenți, asta am simțit pe pielea mea.
P.S. Un milițian m-a amendat cu 100 de lei pe vremea lui Ceaușescu pentru că depășisem cu câțiva kilometri viteza legală, și când i-am spus că mă grăbesc, că sunt preot, trebuie să ajung în locul cutare, el mi-a replicat că „numai Dumnezeu iartă, eu aplic legea”. A fost o lecție... Noi nu suntem așa, îngăduim prea multe. Am devenit prea toleranți cu atâtea și atâtea, încât la un moment dat te întrebi la ce bun, dacă aprobi (încuviințezi) orice...
citește articolul
Mi-aduc aminte de iernile de la țară, din anii copilăriei, când mama dădea lâna la tors pe un fuior mare. Înainte punea șirul pe o vârtelniță și-mi poruncea să învârt la ea. Stăteam în genunchi și tot învârteam, învârteam... Subconștientul meu a reținut acest ritual cu valoare simbolică, mai târziu: era limpede că lumea se dezlână: tradițiile, cultura, credința, obiceiurile, istoria...
În caierul vremii, pe „fuiorul” ideologiei comuniste, altceva se torcea și se aduna, căci în noua urzeală firele bătute la „război” trebuia să dea la iveală o altă țesătură și de-o singură culoare: roșu aprins...
”Te simt, ești în mine și nu-mi explic de ce, totuși, Te caut. Doamne, fie-Ți milă de mine în căutarea mea!” Într-o noapte se făcea (eram în vis, dormeam) că eram în biserică. Tetrapodul era în fața mea, un pic mai încoace de Sfântul Altar, undeva în stânga, în naos, și citeam Evanghelia. Și, atunci, în timp ce citeam, trei panglici tricolore (!) pe care scria: „te iubesc, te iubesc, te iubesc”, și din dreapta, de sus, un fascicol de raze, de lumină spre mine, ca un proiector. Să nu te smintești, iubite cititor, căci dacă am îndrăznit să spun, am spus-o ca să știi că Dumnezeu e mare și dincolo de învățătura și de toată teologia noastră, El Este și ne apare în fel și chip în cele trecătoare, în prăpastia vieții noastre.
