Einstein: „cea mai frumoasă emoție pe care o putem resimți este emoția mistică; ea se află la originea oricărei arte și oricărei științe adevărate”. Celebrul savant german afirmă aici un lucru profund și în același timp religios.
Nu comentăm, ci reflectăm. În esență, cunoașterea e unire. Cum poate fi totuși cunoscut ceva? Prin trei metode: a) analiză, experiment b) meditație, contemplare c) extaz, unire.
Numai în mister (taină) vezi lucrurile, lumea, omul, etc. (dincolo de cum apar, cum au ajuns) în rațiunea lor simplă, atât de clară.
Noi complicăm lumea și toți contribuim, într-un fel sau altul la „absurdul” din ea, după care ne plângem că nu ne mai înțelegem, că nu mai vorbim aceeași limbă.
Augustin: “Voluptas oculorum istorum carnis meae” (“patima acestor ochi, ai cărnii mele) – apud H. Irenee Marrou –Sfântul Augustin şi sfârşitul culturii antice, Humanitas, 1997, p. 288. “Concupiscentia oculorum” (pofta ochilor) adică acea înclinaţie senzuală a ochilor spre cele trupeşti.
Bossuet extinde această “concupiscentia oculorum” la toate simţurile în ideea că tot trupul e vedere, că prin toate cele cinci simţuri trupul se lasă pur şi simplu expus vederii.
Pentru același motiv pentru care refuzându-mă, nu încetez să renunț la mine.
Îl caut pe cel din mine, tind spre adâncul din mine, îmi caut locul, starea de-a-fi, tihna, odihna…
Ce e diavolul? – se întreabă Noica. E primatul posibilului asupra realului, supremația lui ”de ce nu” ... împotriva lui ”trebuie”. Diavolul e acolo unde libertatea, adevărul sunt în răspăr: lumea modernă e îmbrâncită spre el printr-un bobârnac (big-bang) dat unui univers care poate s-o ia încotro vrea.
Neavând nicio formă de eros, diavolului i s-a dat să trăiască în dimensiunea posibilului, în nădejdea că, până la urmă, va dobândi ceea ce nu i-a fost dat să aibă: creația, harul, altfel spus să poată crea o lume a sa fără iubire și fără har. Haosul, după care să poată tot el interveni s-o organizeze. Ca și Dumnezeu, diavolul are nevoie de lume. Și diavolul vrea să cosmicizeze lumea, dar în virtutea răului, de aceea atât cât a mai rămas din ea, adică ”binele”, ”Dumnezeu”, sunt după el, ”agenți” ai dezordinii: nu lasă lumea să fie așa cum este...
