DragosteZosima Macarie 21.10.2016
Dragoste, numele Tău mă trezește,
Nu mă lasă să dorm,
Dragoste, numele Tău mă trezește,
Nu mă lasă să dorm,
Voi, plopilor galbeni, aprinse făclii
Ce ardeti în zarea deşartei câmpii,
Înalte şi fumegătoare feştile
De veghe la moartea frumoaselor zile !
Dar moartea cu aripi de ceaţă v-atinge
Când vântul va bate şi ploaia va stinge,
Iar frunza târzie, din rară mai rară,
Stropeşte pământul cu picuri de ceară;
Stropeste pământul încet, până când
Tulpinele goale-or rămâne-n curând,
Pe zarea deşartă a moartelor zile
Stând negre ca nişte scrumite feştile.
Crenguțe mici, uscate, se rup sub pașii grei,
Îmi pare că pădurea m-alungă, mă zorește,
Mă-nconjur cu metanii, tristețea-n mine crește,
În cruce atârnată, îmi văd tâlharii mei.
N-ai lăuda de n-ai știi să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumina.
Și dacă singur rana nu-ți legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad în tine.