Stih iscusit

Voi, plopilor galbeni, aprinse făclii
Ce ardeti în zarea deşartei câmpii,
Înalte şi fumegătoare feştile
De veghe la moartea frumoaselor zile !
Dar moartea cu aripi de ceaţă v-atinge
Când vântul va bate şi ploaia va stinge,
Iar frunza târzie, din rară mai rară,
Stropeşte pământul cu picuri de ceară;
Stropeste pământul încet, până când
Tulpinele goale-or rămâne-n curând,
Pe zarea deşartă a moartelor zile
Stând negre ca nişte scrumite feştile.